Descriere
— Imagini! Imagini! Imagini! exclamă Phil Adams, începând săpovestească întruncerc de prieteni una dintre ciudatele lui poveşti desprevisele carelterorizaseră în copilărie.— De multe ori mamminunat de asta pe vremea când nu aveam destulăexperienţă. De undemivenea puzderia de istorii careminăpădeau visele,imagini pe care nu mi le arătase nimeni la lumina zilei? Mauchinuit toatăcopilăria acele arătări fantomatice şi înfiorătoare care pătrundeau în visele meleîn fiecare noapte, astfel că, încetul cu încetul, am ajuns la convingerea că suntaltfel decât ceilalţi oameni, o creatură nefirească şi blestemată.Erau grozave poveştile pe care mi le spunea el despre aventurile dinvisele lui de fiecare noapte.În copilărie nu se simţise cât de cât fericit decât în timpul zilei. Nopţilestăteau sub semnul fricii – şi încă ce frică! Dintre toţi oamenii care trăiau pesuprafaţa pământului, nici unul nu fusese nevoit să îndure o asemenea teamă.Teama lui Phil era un vestigiu din timpuri imemoriale, o moştenire dinpreistoria omenirii în devenire, o teamă care îşi croise drum până în prezent şicarelteroriza acum pe băiat. Este posibil ca în Pleistocenul mijlociu *1 teamasăifi stăpânit pe toţi.Cum se poate explica aşa ceva? Cum îşi pot explica în mod raţionaloamenii moderni existenţa şi acţiunile acelor făpturi monstruoase şiamăgitoare, dintrolume trecută, arătări care îl terorizau în vis pe prietenulnostru? Ce puteau presupune neiniţiaţii despre prietenia lui cu „Clăpăugul”, cele păsa lor de chemările pătimaşe ale „Mlădioasei”, ce însemna pentru eilăcomia şi primitivismul lui „Ochi Roşii”?
1 Pleistocen – prima epocă a Cuaternarului, în care a apărutspecia umană, (n.tr.) în lipsa unor explicaţii suplimentare, toate acestea eraudoar nişte aberaţii strigătoare la cer, nimic mai mult. Şi tot la fel de absurdeerau şi lucrurile pe care le povestea el despre oamenii care descoperiseră foculsau despre cei care trăiau în copaci, ori despre nesfârşitele sporovăieli aletribului său.Ce sarputea şti în zilele noastre despre tihna şi intimitatea grotelorrăcoroase dintre stânci, despre jocurile vesele de la locurile de adăpat, laasfinţitul soarelui. Omul de astăzi nu a trebuit să îndure niciodată vântul tăiosal dimineţii întrunadăpost din copaci, iar gura lui nu cunoaşte gustul dulce alcojii crengilor verzi.Cercetând copilăria lui Phil ne apropiem puţin de miezul problemei, întimpul zilei era un băiat ca toţi ceilalţi. Noaptea era altfel. De când se ştia,somnul îi fusese stăpânit doar de teamă. Doar arareori visele îi erau străbătutede o undă de fericire. De obicei îl stăpânea o stare de frică ciudată, stranie, carenu semăna cu nimic.Senzaţia de teamă care îl cuprindea din când în când în timpul zilei eradiferită ca de la cer la pământ de cea careibântuia visele; ultima eraincomparabil mai intensă şi mai persistentă.Phil era un copil de oraş pânănmăduva oaselor, mediul rural fiindpentru el ceva absolut necunoscut, şi totuşi nu visa niciodată scene citadine,nicicând nu i se înfăţişa în vis vreo casă, şi, cu atât mai puţin, vreun om defelul celor din zilele noastre, în timp ce în realitate el nu văzuse copaci decât îngrădini sau în ilustraţii, în visele sale cutreiera păduri nesfârşite. Şi copacii dinvisele sale nu erau nicidecum imagini neclare, abstracte; erau precis conturaţişi reali. Fiecare arbore îi era familiar, fiecare cracă, fiecare rămurică, puteavedea şi deosebi cu claritate diferitele soiuri de frunze.Îşi amintea bine cum a fost când a văzut pentru prima dată un stejar pecând era treaz. Văzând forma frunzelor şi crengile cioturoase a avut senzaţiadureros de vie că în vis mai văzuse de nenumărate ori acel soi de copac. Aşa cămai târziu nu samai minunat când a întâlnit şi alţi arbori, de exemplu brazi,pini, mesteceni sau dafini, îi cunoştea de mult pe toţi, în fiecare noapte îiapăreau în vis.La Phil era vorba de o contrazicere a legilor visului, în măsura în care sepoate vorbi de asemenea legi. De obicei se visează un amalgam de lucrurivăzute sau trăite în cursul zilei sau ceva mai demult. Cu Phil se întâmpla exactdimpotrivă. Nimic din ceea ce vedea în vis, din ceea ce îl preocupa în vis, numai întâlnise treaz fiind. Visul şi realitatea erau pentru el două lucruri diferite,deosebite ca de la cer la pământ.Ca un copil de oraş ce era, Phil ştia că alunele şi nucile se iau de labăcănie, iar fructele de la vânzătorul de fructe. Cu totul altfel era în viaţa sanocturnă. Acolo culesese de mult nucile din copaci sau de pe jos, printretrunchiuri, spărgânduleîn dinţii lui mari şi ospătândusecu ele. Deasemenea, culesese deja mure şi alte fructe din rugi şi tufişuri.Întrozi i saupus pe masă pentru prima oară afine. Nu le mai văzuseniciodată înainte, dar acum, la vederea lor, i satrezit în minte amintireapajiştilor înnourate pe unde hoinărise în vis. Când mama lui iaaşezat în faţăun castron plin, el şiabăgat lingura în ele dar, chiar înainte de a le duce lagură, a ştiut ce gust aveau. Nu se înşelase, aveau întradevăracelaşi gust cucel pe carelsimţise deja de o mie de ori în vis.Şerpi? Cu mult înainte, dinainte chiar să audă pentru prima oarăcuvântul, ei îl chinuiseră în somn. Îl pândeau prin luminişurile pădurii. Ridicaucapul, repezinduseîn sus, lângă picioarele sale; foşneau prin iarba uscată şişerpuiau peste lespezile de piatră. Se încolăceau cu trupurile lor strălucitoarepe arbori şi îl urmăreau până sus, sus de tot, până în vârf sau îl alungau de pecrengile care se îndoiau şi trosneau, la înălţimi ameţitoare. Şerpi! Cu limbile lordespicate, cu ochii rotunzi, cu pântecele lor acoperite cu solzi strălucitori, cuşuieratul şi fâsâitul lor. Ah, îi cunoştea prea bine, îi ştia deja demult atuncicând iavăzut întrozi în mâinile unui îmblânzitor de şerpi, îi ştia ca pe niştevechi prieteni sau, mai bine zis, ca pe duşmanii din nopţile sale pline de groază.
