Descriere
Buck nu citea ziarele, altminteri ar fi ştiut că necazul se zămislea şi căasta nulprivea doar pe el, ci pe orice câine voinic, cu muşchi tari şi cu blanălungă şi călduroasă, de la Puget Sound până la San Diego.Asta pentru că oamenii, scotocind prin întunericul arctic, găsiseră unmetal galben şi fiindcă vapoarele şi companiile de transport profitau enorm dedescoperirea respectivă, cărând mii de indivizi ce se repezeau spre ţinuturilenordice. Tipii aceia voiau câini, iar animalele dorite de ei erau dulăi voinici, cumuşchi puternici, capabili de mari eforturi, cu blănuri care săiapere de ger.Buck trăia întrocasă uriaşă din Santa Clara Valley, cea mereu plină de soare.Locul se numea „Ţinutul judecătorului Miller”. Era ceva mai retras de la drum,pe jumătate ascuns între copaci, printre care se putea vedea veranda răcoroasăce înconjura clădirea.De casă te puteai apropia pe nişte alei pietruite ce şerpuiau printrepăşunile întinse, pe sub pâlcurile de plopi înalţi.Mai în spate, lucrurile aveau chiar dimensiuni mai impresionante decâtcele din faţă. Acolo se găseau marile grajduri, unde o duzină de bărbaţi şi debăieţi munceau, şirurile de case ale celor ce lucrau la vie, locuinţele rânduiteordonat ale argaţilor, via, păşunile verzi, livezile, straturile cu căpşuni. Se maiafla acolo instalaţia de pompare a fântânii arteziene. Nu lipsea nici rezervoruluriaş din ciment unde băieţii judecătorului Miller se îmbăiau dimineaţa şi serăcoreau în fierbinţile dupăamiezii.Peste această imensă avere stăpânea Buck. Aici se născuse el şi trăiseprimii patru ani din viaţă.Adevărat, existau şi alţi câini. Trebuiau să existe şi alţi câini întrunlocatât de întins, dar ei nu contau. Ei veneau şi plecau, stăteau în coteţele lorsupraaglomerate sau în obscuritatea casei, ca Toots, mopsul japonez sauYsabel, căţeluşa mexicană fără păr, făpturi ciudate ce rareori îşi scoteau nasulpe afară sau puneau piciorul pe pământ.Pe de altă parte, existau foxterierii, câţiva cel puţin, care lătrauameninţător la Toots şi la Ysabel, careipriveau prin ferestre, apăraţi de oarmată de servitoare înarmate cu mături.Dar Buck nu era un câine de casă, ci de curte. Întregul regat îi aparţinea.Sărea în piscină când voia, se ducea la vânătoare cu fii judecătorului, le escortape Mollie şi Alice, fetele judecătorului, în întunericul serii sau în zori de zi. Înnopţile de iarnă zăcea la picioarele judecătorului, lângă focul ce ardea cuzgomot în căminul din bibliotecă. Îi căra în spinare pe nepoţii judecătorului sauîi dădea dearostogolul prin iarbă şi avea grijă să nu păţească nimic rău pe lafântână, grajduri sau prin alte locuri.Printre terieri, el păşea cu măreţie. Pe Toots şi pe Ysabel nici nuibăga înseamă. Era rege, stăpânea peste tot ce mişca, se târa sau zbura din ţinutuljudecătorului Miller, inclusiv peste oameni.Tatăl său Elmo, un imens SaintBernard,fusese tovarăşul de nedespărţital judecătorului, iar Buck preluase atribuţiile părintelui său. Nu era la fel demare, cântărea doar o sută patruzeci de livre, adică vreo şaptezeci dekilograme, pentru că mama lui, Shep, fusese din rasa ciobănesc scoţian.Totuşi o sută patruzeci de livre, la care se adăuga demnitatea provenitădin respectul pe care ilarătau toţi, îl făceau să se comporte ca un rege. Timpde patru ani, trăise ca un aristocrat. Se născuse cu o anumită mândrie. Chiarera puţin egoist, ca un boier de la ţară, din cauza singurătăţii în care vieţuia.Nu devenise însă un câine răsfăţat, se ferise de aşa ceva. Vânătoarea şi deliciiledeplasărilor prin vastele întinderi de pădure şi de câmpie îl făceau să nu seîngraşe şi îi întăriseră muşchii. La fel ca rasele de câini din zone mai reci,plăcerea de a se bălăci în apă îi menţinuse şi îi întărise sănătatea. Aşa seprezenta câinele Buck în toamna anului 1897, când aurul găsit la Klondikeatrăgea toţii bărbaţii către nordul îngheţat. Dar Buck nu citea ziarele şi nu ştiacă Manuel, unul dintre ajutorii de grădinar, însemna pentru el o cunoştinţănedorită.Manuel avea un păcat de moarte. Îi plăceau jocurile de noroc. Deasemenea, avea o încredere oarbă în acest sistem. Asta avea să îl trimită în iad,căci, pentru a juca îi trebuiau bani, iar câştigurile sale de ajutor de grădinarnuipermiteau decât săşiîntreţină nevasta şi numeroşii săi copii.Judecătorul se afla la o întâlnire la Asociaţia Viticultorilor, iar băieţii seocupau cu organizarea unui club de atletism, în noaptea de neuitat a ticăloşieilui Manuel. Nimeni nu iavăzut, pe el şi pe Buck, ieşind prin livadă, la ceea cedulăul credea a fi o plimbare.Şi, cu excepţia unui bărbat singuratic, nimeni nu iavăzut ajungândîntromică gară cunoscută drept College Parck. Bărbatul acela a discutat cuManuel şi iadat nişte bani.— Ai fi putut împacheta mai bine marfa înainte de a o livra, zise străinularţăgos, iar Manuel dublă frânghia groasă pe sub zgarda lui Buck.
