Descriere
Jack Langdon, Lord Fraync, tratează cu foarte multă seriozitate onoarea străvechii sale familii şi, în acelaşi timp, ascunde un secret pe care îl consideră ruşinos: darul de vrăjitor, pe care a fost învăţat să-l reprime şi să-l respingă. Când un accident îl aduce pe Jack in pragul morţii, unica lui şansă de supravieţuire este Abigail Barton, o vindecătoare talentată. Abigail trebuie să îşi asume un mare risc pentru a-i salva viaţa lordului I-rayne, aşa că va cere în schimb un preţ pe măsură: căsătoria cu Jack. Acesta nu întârzie să accepte şi curând se simte atras de sincera Iui soţie, al cărei farmec este la fol de puternic ca şi trezirea propriilor abilităţi magice; la rândul ei, Abigail este impresionată de sensibilitatea şi blândeţea lui Jack. Cunoscând însă prea bine ura acestuia faţă de magie, hotărăşte să trăiască despărţită de el după conceperea copilului pe care şi-l dorise atât de mult, pentru ca Jack să îşi poată păstra reputaţia, iar ea să îşi poată îndeplini menirea de vindecătoare. Cu toate acestea, iubirea care se naşte între ei se dovedeşte a fi cea mai misterioasă şi mai seducătoare forţă pe care au cunoscut-o vreodată. Mary Jo Pumey este unul dintre cei mai bine vânduţi autori americani de ficţiune romantică, bucurându-se de o prezenţă permanentă în topurilepublicaţiilor New York Times, Wall Street Journal şi Publishers Weekly.