Descriere
În momentul acesta, când mă pregătesc să aştem pe hârtie viaţa erouluimeu, Aleksei Fiodorovici Karamazov {1}, mă simt oarecum încurcat. Şi iată dece: deşi spun că este eroul romanului meu, îmi dau seama că AlekseiFiodorovici nu e nici pe departe ceea ce se cheamă un om mare; mă aştept,deci, să mi se pună o seamă de întrebări inevitabile, bunăoară: „Prin ce esteremarcabil Aleksei Fiodorovici al dumitale, de vreme ce laiales ca erou? Ce anume a făcut? Cine îl cunoaşte şi prin ce a devenit el cunoscut? De ce eu, cititor, trebuie sămipierd vremea cercetând viaţa lui?”Întrebarea din urmă este cu atât mai dificilă cu cât naş avea altceva derăspuns decât: „Poate co să vă daţi seama din roman”. Dar dacă citindromanul, asta no să se întâmple, lumea nu va fi de acord cu însemnătatea luiAleksei Fiodorovici al meu? O spun fiindcă mie teamă că, din păcate, aşa va fi.Pentru mine este întradevăr un om cu totul deosebit, dar am cele mai mariîndoieli că voi reuşi săl conving pe cititor că Aleksei Fiodorovici este, probabil,un aşanumit om de acţiune, dar care se manifestă întrun fel destul de vag, denedefinit. De altfel, nici nu cred că sar putea în ziua de azi să pretindem unuiom ca în tot ce face să urmărească un ţel precis. Un lucru totuşi e sigur şianume, că eroul meu este un om original, dacă nu chiar ciudat. Originalitateaşi ciudăţenia lui însă mai mult îi dăunează decât îi conferă vreun drept laatenţia semenilor săi, mai ales în timpurile noastre, când lumea caută săasocieze cazurile particulare şi să descopere o semnificaţie cât de cât generalăîn haosul care domneşte pretutindeni. Iar un om ciudat este, de cele mai multeori, un caz particular, izolat. Nuiaşa?Dacă nu sunteţi însă de acord cu ultima afirmaţie şimiveţi răspunde:„Ba nu, nuiaşa”, sau „Nu totdeauna e aşa”, atunci sarputea sa mă simt cevamai liniştit în ce priveşte importanţa eroului meu, Aleksei Fiodorovici. Fiindcăun om ciudat nu numai că „nu este totdeauna” un caz particular, izolat, ci, demulte ori, sarputea ca tocmai el să deţină cele mai caracteristice trăsături aleepocii respective, în timp ce contemporanii lui să fi fost smulşi cu toţii, dintrocauză ori alta, de o răbufnire năprasnică de vânt din ansamblul vieţii.La drept vorbind, aş fi putut foarte bine să renunţ la toate aceste lămuriridestul de anoste şi de confuze şi să încep romanul fără nici un fel de preambul,zicândumi:dacă e sortit să placă, lumea o sălcitească şi aşa. Nenorocireaeste însă alta şi anume, că biografia eroului meu e una singură, iar aici avemdeaface cu două romane {2}. Mai important mi se pare a fi cel dealdoileadintre ele, care înfăţişează viaţa actuală a eroului meu, ceea ce face el chiar înclipa de faţa, în timp ce primul roman prezintă lucruri petrecute încă acumtreisprezece ani şi nici nu e, de fapt, un roman, ci numai un moment din primatinereţe a eroului. Nu mă pot lipsi totuşi de el, fiindcă multe dintreîmprejurările zugrăvite în cel dealdoilea roman narputea fi altfel înţelese cumtrebuie. Lucru ce mă pune întroîncurcătură şi mai mare decât cea despre carevorbeam mai înainte: din moment ce eu însumi, biograful, consider că şi unsingur roman ar fi încă prea mult pentru un erou atât de modest şi de nedefinitca al meu, cum îmi permit în cazul acesta să mă prezint cititorului cu două şiîn ce fel justific asemenea înfumurare din partea mea?
