Descriere
Nu ţi-am scris niciodată, aşa că-nţelegi cât de greu îmi este tocmai acum – când îţi relatez onmormântarela care suntem participanţi şi «sărbătoriţi» în acelaşi timp. Nici nu ţi-aş fi spus ceea ce-aisă vezi aici dacă nu mi-ai fi cerut explicaţii. Mă-ntrebi, din când în când, de ce m-am schimbat, cuaceeaşiîncăpăţânare cu care se discută la-nmormântări de ce-a murit răposatul, ca şi când n-ar fi acelaşilucru că a murit de cancer, de pneumonie sau călcat de-o maşină. Nu suntem obişnuiţi să acceptămfenomenele în sine, vrem totdeauna să ştim şi «de ce». Dacă cel care-a murit merită să-l plângi, atunciplânge-l ori de ce-ar fi murit.Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la «te iubesc», există şi alte cuvinte. De fapt, şieu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţăpe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decâtpicioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, «frumoase, lungi, cu pulpe rotunde». Azi, descopăr că meritam dinpartea mea o privire mai atentă.Am fost pedepsită, ca să-mi continui explicaţia, fiindcă am trăit o ficţiune. Omul n-are dreptul sătrăiască decât realitatea, chiar dacă-l nemulţumeşte, şi n-are dreptul să trăiască decât ceea ce poate arătala lumina zilei, oricât de imperfect ar fi. Mi-aduc aminte-acum de-o maximă dintr-o carte: «scrie numaiceea ce poţi semna, fă numai gesturile pe care le poţi face de faţă cu alţii».Iar noi doi ne-am închipuit că ne putem sustrage controlului, judecăţii. Nu ne-am gândit niciodată că unsingur om ajunge pentru alcătuirea unui tribunal. Nimeni n-a ştiut de legătura noastră, deci nimeni n-aputut să ne-o-nvenineze cu nimic din afară.Mie mi s-a-ntâmplat ca tuturor oamenilor care trăiesc o ficţiune: te iubeam pentru ceea ce-miînchipuiam că eşti, iar tu, nerespectând legile conspiraţiei, mi te-ai arătat şi-aşa cum eşti. N-ai nicio vinăşi nici măcar n-am să-ţi fac niciun reproş pentru «aşa cum eşti». Ştiu că are să te doară ce-ţi spun acum:descopeream în tine lucruri comune cu fostul meu bărbat şi cu actualul meu bărbat. Erau exact cele decare fugeam, de care voiam să scap: indiferenţa, lipsa de preocupare pentru ceea ce stârnim în altul cufaptele şi cu vorbele noastre. Îţi repet, n-ai nicio vină; vina e-a mea că iubeam un om care nu exista.
