Descriere
Descarcă online gratis cărți ecranizate Ann Leary - Ora de aur .PDF Imediat după publicare, Ora de aur a devenit bestseller New York Times. În 2013, FilmNation Entertainment a cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii, pelicula urmând să-i aibă, în 2016, pe Meryl Streep şi Robert De Niro în rolurile principale. Hildy Good s-a născut şi a crescut în Wendover, un orăşel pitoresc de pe Coasta de Est. De zeci de ani, este agentul imobiliar cel mai important din regiunea celebră pentru conacele vechi de pe malul oceanului, la mare căutare printre cei din lumea bună din Boston. Viaţa ei arată perfect: are două fiice, un nepot de doi ani, încheie tranzacţii de milioane de dolari, e independentă şi lipsită de griji. O faţadă care începe să se fisureze din clipa în care vinde o proprietate impozantă familiei McAllister, iar frumoasa şi misterioasa Rebecca se mută în Wendover. Între cele două femei, aparent atât de diferite, se înfiripă o prietenie care o împinge pe Hildy să-şi dezvăluie treptat slăbiciunile. Însă traumele şi defectele ei pălesc pe lângă nevoia obsesivă de afecţiune a Rebeccăi, care ameninţă să distrugă căsnicii şi vieţi. Într-un moment de cumpănă pentru Hildy, sentimentele lui Frank Getchell, un prieten din adolescență, se dovedesc providențiale.Fragment Pot să străbat camerele unei case și să știu despre ceicare locuiesc acolo mai multe decât ar afla un psihiatrudupă un an de ședințe. Chiar îmi aduc aminte că am glumitpe tema asta cu Peter Newbold, psihiatrul care a închiriat uncabinet la etajul de deasupra.— Când mai vine un pacient nou, i-am propus, am să măfurișez în casa lui ca să o cercetez. Cât iei tu notițe despreviața lui, vise, obsesii și ce-o mai fi, eu mă urc în pod cu olanternă, deschid dulapurile și arunc un ochi în dormitoare.După aia vedem ce-a aflat fiecare și ai să te convingi că euam înțeles mai bine cum stă respectivul cu capul, garantat.Sigur că îl luam peste picior, dar eu vând case de pevremea când el era în școala primară și pun pariu că amdreptate.Îmi plac casele în care se vede că stă cineva. Uzura e unsemn de sănătate. O casă devenită impersonală de preamultă ordine mă face să mă gândesc la neînțelegerile dintresoți în aceeași măsură ca o casă în care domneștedezordinea. Băutori înrăiți, colecționari împătimiți, mâncăi,drogați, perverși, fustangii, depresivi, ăștia și câți alții, îighicesc pe toți doar dacă mă uit la cum arată casele lor.Oricâte lumânărele cu parfum de vanilie ar aprinde, tot sesimte mirosul stătut de băutură și țigări. Duhoarea deanimal încă mai iese din dușumele, chiar dacă pisica șiodraslele ei au fost duse de acolo cu multe luni în urmă.Dormitorul matrimonial a rămas al lui, în timp ce lucrurile s-au îngrămădit în camera de oaspeți, devenită a ei... ați prinsideea.Nu e nevoie să intru într-o locuință ca să-mi dau seamadespre ce e vorba. De obicei ajunge să mă uit la fațadă casă-mi fac o părere. Reședința McAllister e un foarte bunexemplu. Ca să fiu cinstită, mi-ar plăcea să pot pune cap lacap părerea mea inițială despre Rebecca McAllister cuobservațiile lui Peter. Una la mână, că e cu nervii la pământ.Într-o dimineață, spre sfârșitul lui mai, am trecut cu mașinape lângă casa soților McAllister, la puțină vreme după ce semutaseră acolo. Ceața din zori nu se risipise încă, darRebecca era afară: sădea plante anuale de-a lungul aleii dingrădină. Nu era nici măcar șapte, dar se vedea limpede călucra de vreo două ore bune. Avea pe ea o cămașă denoapte albă, subțire, udă de transpirație și murdară depământ. Mașinile începuseră deja să circule, însă Rebeccaera atât de preocupată de ceea ce făcea, că nu-i dăduseprin cap să-și pună niște haine mai potrivite – cel puțin așas-ar fi zis.Am oprit, am dat jos geamul și am salutat-o. Am trăncănitcâteva minute despre vreme, despre cum s-au acomodatcopiii la noua școală, dar, chiar în timp ce vorbeam,simțeam un fel de tristețe în gesturile Rebeccăi, un fel dejale, ca și cum fiecare plăntuță era îngropată într-un micmormânt. Iar când te gândești că planta sporul casei, floride un roșu viu... întotdeauna am fost de părere că trebuiesă fii disperat ca să pui flori în culori țipătoare în fața casei.Mi-am luat la revedere, iar când am aruncat o privire înapoiprin oglinda retrovizoare șirul de flori mi-a părut a fi o dârăsubțire de sânge ducând din casă până la locul unde era eaîngenuncheată.
