Descriere
Mara Dyer vol.3 . Răzbunarea de Hodkin Michelle carte .PDF Ultimul volum din seria Mara Dyer descarcă cel mai așteptat și vîndut volum online gratis Totul are un sfârșit, dar Mara nu și l-a închipuit astfel. Mara Dyer vrea să creadă că există ceva dincolo de minciunile care i s-au spus. Există.Nu se întreabă unde ar putea duce încercarea ei de a afla adevărul. Ar trebui să se întrebe. Nu și-a imaginat niciodată cât de departe poate merge ca să se răzbune. Acum o va face. Trădare, vină, secrete adânc îngropate și puterea destinului – toate alcătuiesc acest deznodământ surprinzător al seriei Mara Dyer. Vremea răzbunării a sosit. Fragment Primul chip pe care l-am zărit când am deschis ochii a fost al meu. Peretele din faţa patului de fier era plin de oglinzi. La fel erau şi pereţii din stânga şi dreapta mea acolo erau cinci, poate şase oglinzi. Nu miroseam, nu auzeam, nu vedeam nimic în afară de mine. În ultimele câteva luni, nu-mi petrecusem prea mult timp uitându-mă în oglindă, din motive obiective. Acum, că nu aveam încotro, nu-mi puteam crede ochilor că fata pe care o priveam eram eu. Părul meu negru şi des avea cărare pe mijloc şi-mi atârna moale şi spălăcit peste umerii slabi. Buzele îmi erau aproape de aceeaşi culoare ca pielea adică albă. Faţa mea avea nişte ascuţimi pe care 3 nu le mai observasem niciodată. Sau poate că nici nu existaseră. Mă uitam la o fantomă, la o carcasă, la o străină. Dacă părinţii mei m-ar fi văzut, nici măcar n-ar fi ştiut cine sunt. Dar nu m-au văzut. Asta era o parte a problemei. De asta eram aici.— Mda, arătăm ca naiba, a spus o voce. A spus vocea mea. Doar că nu vorbisem. Buzele mele nu se mişcaseră. M-am uitat în sus, la reflexiile mele infinite. Ele m-au privit înapoi, părând panicate şi circumspecte în acelaşi timp.— Aici, sus. Vocea venea de deasupra mea. Mi-am întins gâtul şi tavanul era plin de oglinzi. Mi-am văzut imaginea în ele, dar de data aceasta reflexia mea zâmbea la mine. Deşi eu nu zâmbeam. Aşa, deci. În cele din urmă îmi pierdusem minţile.— Nu încă, mi-a spus reflexia mea, părând amuzată. Dar eşti pe-aproape.— Ce... ce e asta? O halucinaţie?— Nu o halucinaţie, a spus reflexia mea. Mai ghiceşte o dată! Mi-am coborât privirea un moment, uitându-mă în jurul meu prin încăpere. Toate reflexiile s-au întors odată cu mine. Doamne, speram că visez. M-am uitat din nou în sus, la reflexia de deasupra mea. Fata din oglindă — eu, presupun — a înclinat uşor capul spre stânga.— Nu chiar. Eşti în acea stare nici conştientă, nici inconştientă. Lucru care ar trebui să te facă să te simţi mai bine în privinţa sănătăţii tale mentale. La limită.
