Descriere
In ape adanci de Paula Hawkins citeste online gratis „Unii spun că femeile au lăsat ceva din ele în apă, alții spun că apa păstrează ceva din puterile lor, fiindcă de atunci le-a atras spre țărmurile sale pe cele fără noroc, pe cele disperate, pe nefericite, pe rătăcite. Vin aici ca să înot cu surorile lor.” Acțiunea romanului are loc în Beckford, un oraș pe care sunt sigură că nu am să-l vizitez foarte curând. Cred că autoarea a vrut să recreeze ambianța din Crimele din Midsomer, unde toți locuitorii sunt suspecți, cu obiceiuri ciudate, iar străinii sunt priviți cu neîncredere și sfătuiți să plece cât mai repede, asta dacă nu își doresc un pat sub pământ, în mijlocul pădurii. Beckford este personajul mut al romanului, cel care cunoaște toate secretele și îi judecă din umbră pe vinovați, fără a se implica în desfășurarea evenimentelor. Îndrăznesc să spun că se hrănește cu sufletele prinse în Bulboana Înecaților: femei – copii, tinere și bătrâne -, ce și-au găsit sfârșitul în apă. Sinucideri, crime și sacrificii, la distanțe de secole. Apa a spălat sângele vărsat, trupurile nefericitelor, dar amintirile lor au rămas. Jules Abbott nu vrea să se întoarcă în Beckford. A fugit o perioadă îndelungată de oraș, de stafiile trecutului, de persoana ce a fost atunci. Copila supraponderală, ținta glumelor și a bătăilor de joc. Rușinea familiei. Nu poate să uite privirile aruncate de Nel, sora ei mai mare, dezgustul ce îi străbătea trupul când era obligată să stea cu ea sau să meargă împreună la Bulboana Înecaților. Nel, tânăra superbă și impulsivă, exotică în ochii orășenilor. Nel, care înota zilnic, fie că era zi sau noapte, vară sau iarnă. Nel, ce și-a găsit sfârșitul pe fundul râului, îmbrățișată până la sufocare de apa pe care o iubea. Sinucidere sau crimă?„Există oameni care sunt atrași de apă, care păstrează un fel de simț primitiv rezidual care-i îndrumă spre locul în care curge. Cred că sunt unul dintre ei. Nicicând nu mă simt mai vie ca atunci când sunt lângă apă, când sunt lângă apa asta. Ăsta e locul unde am învățat să înot, locul unde am învățat să mă contopesc cu natura și cu trupul meu în cel mai încântător și plăcut mod.” Mi-a fost milă de Jules și m-au întristat flashback-urile cu ea și cu Nel. Niciodată nu a știut să zâmbească sau să fie fericită. Evenimentele din copilărie au marcat-o și au modelat-o într-o femeie singură și speriată, oglinda tinerei ce adormea plângând în pat, cu plapuma trasă peste cap. S-a înstrăinat de Nel și acum nu știe ce ar trebui să simtă sau să facă. Să accepte că sora ei s-a sinucis? Să plângă după ea, chiar dacă abia dacă au mai vorbit în ultimii ani? O mai iubește? A iubit-o vreodată?Ar vrea să găsească răspunsurile la întrebări, însă nu este ușor, mai ales când propria ei nepoată o consideră parțial vinovată pentru moartea mamei ei. Când Lena pășește într-o cameră, există două posibilități: se declanșează o tornadă sau erupe un vulcan. Nu există cale de mijloc. E imprevizibilă, acidă, iresponsabilă și furioasă. Furioasă pe Nel, pe Jules, pe Beckford, pe toți și pe toate. Nu poți să o controlezi sau să îi oferi un sfat. Acționează din instinct, ia decizii pripite și nu își ascunde niciodată sentimentele. Spune mereu ce gândește, oricât de dure îi sunt cuvintele. Relația dintre Jules și Lena pare să depășească normele impuse de sânge, dragoste și ură. Nu se înțeleg, nu se respectă, dar sunt obligate să locuiască sub același acoperiș, să fie o familie, să se accepte una pe cealaltă și să descopere ce s-a întâmplat cu Nel. E ironic, nu-i așa? Singura lor legătură este o femeie moartă. Poate că nu îndeplinesc calitățile necesare pentru a deveni eroine, dar sunt, cel puțin în ochii mei.Autoarea le-a oferit scene extraordinare, „condimentate” cu schimburi aprinse de replici, mărturisiri pe jumătate rostite în șoaptă, amintiri dureroase, desprinse din cele mai întunecate cotloane ale trecutului, schimburi ce sfârșesc mereu în lacrimi, cu uși închise și un gol și mai mare în suflet.
