Descriere
Descarcă top cele mai vîndute cărți online gratis Simon Sebag Montefiore- Ierusalim, biografia unui oraș carte .PDFSă vezi Ierusalimul înseamnă să vezi istoria lumii; ba mai mult,înseamnă să vezi istoria cerului şi a pământului.Benjamin Disraeli, TancredOraşul a fost distrus, reconstruit, distrus şi iar reconstruit.Ierusalimul este o bătrână nimfomană care-şi sufocă iubiţii unul dupăaltul, apoi se descotoroseşte de ei cu un căscat, o văduvă neagră care îşidevorează partenerii chiar în timp ce o penetrează.Amos Oz, Poveste despre dragoste şi întunericŢara lui Israel este centrul lumii; Ierusalimul este centrul Ţării;Sfântul Templu este centrul Ierusalimului; Sfânta Sfintelor este centrulSfântului Templu; Chivotul Legii este centrul Sfintei Sfintelor, iar Piatrade temelie pe care a fost creată lumea este înainte de Sfântul Chivot.Midrash Tanhuma, Kedoshim 10Sanctuarul pământului este Siria; sanctuarul Siriei este Palestina;sanctuarul Palestinei este Ierusalimul; sanctuarul Ierusalimului esteMuntele; sanctuarul Muntelui este locul de cult; sanctuarul locului decult este Domul Stâncii.Thaur ibn Yazid, FadailIerusalimul este cel mai strălucit dintre oraşe. Şi totuşi, Ierusalimulare câteva dezavantaje. Astfel, se spune că „Ierusalimul este o cupă deaur plină cu scorpioni”.Muqaddasi, Descrierea Siriei şi a Palestinei— 4 —PrefaţăIstoria Ierusalimului este istoria lumii, dar mai este şi cronica unuioraş provincial adesea sărac, pierdut printre colinele Iudeei. Astăzi maimult ca niciodată, Ierusalimul este considerat centrul lumii: oraşul seaflă în miezul luptei dintre religiile avraamice, este sanctuarul unuifundamentalism din ce în ce mai popular printre creştini, evrei şimusulmani, câmpul de luptă strategic al încleştării dintre civilizaţiirivale, linia frontului dintre ateism şi credinţă, centrul de atenţie alfascinaţiei laice, obiectul unor delirante teorii ale conspiraţiei şi almiturilor care circulă pe internet, scena scăldată în lumină pentrucamerele de filmat din întreaga lume într-o epocă a fluxuluiinformaţional neîntrerupt. Interesele religioase, politice şi mediatice sealimentează unele pe altele şi fac ca Ierusalimul să fie analizat azi maiprofund ca niciodată.Ierusalimul este Oraşul Sfânt, dar a fost dintotdeauna şi un adăpostal superstiţiilor, şarlatanismului şi bigotismului; trofeul râvnit deimperii, deşi lipsit de valoare strategică; teritoriul cosmopolit anumeroase secte, fiecare fiind convinsă că oraşul îi aparţine doar ei;oraşul cu o mulţime de nume – dar fiecare tradiţie este atât de sectară,încât le exclude pe celelalte. Este un oraş de un aşa rafinament, încât înliteratura ebraică sacră se vorbeşte despre el la genul feminin – o femeiesenzuală, plină de viaţă, întotdeauna frumoasă, dar uneori desfrânată,alteori o prinţesă rănită şi părăsită de iubiţii ei. Ierusalimul este casaunui Dumnezeu unic, capitala a două popoare, templul a trei religii şisingurul oraş care există în două locuri – în cer şi pe pământ: graţia saterestră extraordinară nu este nimic în comparaţie cu gloria sa celestă.Însuşi faptul că Ierusalimul este terestru şi totodată celest arată căoraşul poate exista oriunde: noi Ierusalime au fost întemeiate peste totîn lume şi fiecare dintre ele are propria viziune asupra Ierusalimului.Profeţi şi patriarhi, Avraam, David, Iisus şi Mahomed au păşit pe acestepietre. Religiile avraamice s-au născut acolo şi tot acolo se va sfârşi şilumea în Ziua Judecăţii. Ierusalimul, sacru pentru Popoarele Cărţii,— 5 —este oraşul Cărţii: în multe privinţe, Biblia este chiar cronicaIerusalimului, iar cititorii, de la iudei şi primii creştini, trecând maideparte la cuceritorii musulmani şi cruciaţi până la evangheliştiiamericani de astăzi, i-au schimbat în repetate rânduri istoria pentru aîndeplini profeţia biblică.Când Biblia a fost tradusă în greacă, apoi în latină şi engleză, adevenit cartea universală şi a făcut din Ierusalim oraşul universal.Fiecare mare rege devenea un David, oamenii fiecărui popor se credeaualeşi să fie „noii israeliţi” şi fiecare civilizaţie grandioasă se pretindea a fiun nou Ierusalim, oraşul care nu aparţine nimănui şi există înimaginaţia fiecăruia. Aceasta este tragedia oraşului, dar şi magia luideopotrivă: oricine visa la Ierusalim, orice vizitator din toate timpurile,de la apostolii lui Iisus la soldaţii lui Saladin, de la pelerinii victorieni laturiştii şi jurnaliştii de azi, soseşte aici cu propria viziune asupraIerusalimului autentic, pentru ca mai apoi să fie amarnic dezamăgit deceea ce găseşte, un oraş în continuă schimbare, care a prosperat şi adecăzut, a fost distrus şi reconstruit în repetate rânduri. Dar pentru căaşa este Ierusalimul, proprietatea tuturor, numai imaginea lor este ceacorectă; realitatea coruptă, artificială, trebuie să se schimbe; toţi audreptul să-şi impună propriul „Ierusalim” asupra Ierusalimului – ceeace adesea au şi făcut prin foc şi prin sabie.Ibn Khaldun, un istoric din secolul al XIV-lea, care a consemnatunele evenimente relatate în această carte şi chiar a participat la ele,remarca faptul că istoria este „studiată cu asiduitate. Omul de pe stradăvrea să o cunoască. Regi şi conducători se bat pentru ea”. Este valabilmai ales în cazul Ierusalimului. E imposibil să scrii o istorie a acestuioraş şi să nu recunoşti că Ierusalimul este o temă, un centru de rotaţie,o axă a istoriei lumii. Într-o epocă în care, graţie puterii internetului,mouse-ul şi sabia sunt arme din acelaşi arsenal fundamentalist,căutarea faptelor istorice este şi mai importantă decât a fost pentru IbnKhaldun.O istorie a Ierusalimului trebuie să fie un studiu al naturii sacrului.Expresia „Oraşul Sfânt” este folosită mereu pentru a descrie veneraţiape care o suscită sanctuarele sale, dar ea semnifică şi faptul căIerusalimul a devenit principalul loc de pe pământ al comunicării dintre— 6 —Dumnezeu şi oameni.Trebuie, de asemenea, să răspundem la această întrebare: dintretoate locurile din lume, de ce Ierusalim? Locul se găsea departe derutele comerciale de pe coasta Mediteranei; era sărac în ape, pârjolit dearşiţa verii, îngheţat de viscolul iernii, cu stânci măcinate de căldură şineprimitoare. Alegerea Ierusalimului ca oraş al Templului a fost în parteo decizie personală, în parte consecinţa evoluţiei sale: sacralitatea lui adevenit cu atât mai profundă cu cât el era deja sfânt de atâta timp.Sacrul are nevoie nu doar de spiritualitate şi credinţă, ci şi delegitimitate şi tradiţie. Un profet radical, animat de o viziune nouă,trebuie să explice secolele care au precedat şi să-şi justifice propriarevelaţie într-o limbă şi o geografie a sacrului acceptate – profeţiilerevelaţiilor anterioare şi locurile deja venerate de mult timp. Nimic nuface un loc mai sfânt decât concurenţa altei religii.Această sacralitate displace multor vizitatori atei, care o văd ca pe osuperstiţie contagioasă într-un oraş suferind de o pandemie de bigotismvirtuos. Dar asta înseamnă să negi nevoia profundă de spiritualitate afiinţei umane, fără de care este imposibil să înţelegi Ierusalimul. Religiiletrebuie să explice bucuriile fragile şi anxietăţile eterne care mistifică şiînspăimântă omenirea: avem nevoie să simţim că există o forţăsuperioară. Respectăm moartea şi tânjim să-i găsim sensul. Ca punctde întâlnire dintre Dumnezeu şi om, Ierusalimul este locul în careaceste întrebări găsesc răspuns odată cu venirea Apocalipsei – laSfârşitul Veacului, când va izbucni războiul, o luptă între Christ şiAntihrist, când Kaaba va veni de la Mecca la Ierusalim, când se va ţineJudecata, vor învia morţii şi va veni Messia cu împărăţia Cerurilor, NoulIerusalim. Toate cele trei religii avraamice cred în venirea Apocalipsei,dar detaliile variază de la o credinţă şi de la o sectă la alta. Poate căpentru laici nu sunt decât nişte aiureli învechite, însă aceste idei sunt,dimpotrivă, de mare actualitate. În această epocă a fundamentalismuluiiudaic, creştin şi musulman, Apocalipsa este o forţă dinamică în febrilaactivitate politică a lumii.Moartea este însoţitoarea noastră constantă: mult timp, peleriniiveneau la Ierusalim ca să moară şi să fie îngropaţi aproape de MunteleTemplului pentru a renaşte în timpul Apocalipsei; şi acum continuă să— 7 —vină. Oraşul este înconjurat de cimitire şi se odihneşte pe ele; suntvenerate fragmentele scorojite ale unor sfinţi antici – mâna dreaptă,înnegrită şi uscată, a Mariei Magdalena este încă expusă în camerapărintelui superior grec ortodox din Biserica Sfântului Mormânt.Numeroase sanctuare, dar chiar şi case particulare sunt construite înjurul mormintelor. Atmosfera tenebroasă a acestui oraş al morţilor seexplică nu doar printr-un fel de necrofilie, ci şi prin necromanţie: morţiide aici sunt aproape vii, parcă aşteptând învierea. Luptele neîncetatepentru Ierusalim – masacrele, haosul, războaiele, terorismul, asediile şicatastrofele – au transformat acest loc în câmp de bătălie, „abatorulreligiilor” după Aldous Huxley, „osuarul” după Flaubert. Melville vedeaoraşul ca pe un „craniu” asediat de „armate ale morţilor”, iar EdwardSaid îşi amintea că tatălui său nu-i plăcea Ierusalimul pentru că „îiamintea de moarte”.Evoluţia acestui sanctuar celest şi terestru nu s-a datoratîntotdeauna providenţei. Religiile se nasc dintr-o scânteie revelată unuiprofet charismatic – Moise, Iisus, Mahomed. Imperiile sunt întemeiate,oraşele – cucerite, prin forţa şi şansa unui războinic. Deciziile unora,începând cu regele David, au făcut din Ierusalim ceea ce este el astăzi.Probabilitatea ca mica citadelă a lui David, capitala unui regatneînsemnat, să devină centrul lumii era extrem de redusă. Ironia sorţiia făcut ca tocmai distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor săducă la crearea tiparului sacralităţii lui viitoare, deoarece aceacatastrofă i-a determinat pe evrei să consemneze şi să proclame gloriaSionului. De obicei, astfel de cataclisme au dus la dispariţia unorpopoare întregi. Însă extraordinara capacitate de supravieţuire aevreilor, devotamentul lor încăpăţânat faţă de Dumnezeul lor şi, maiales, faptul că au aşternut în scris propria versiune a istoriei lor înBiblie au stat la baza faimei şi sacralităţii acestui oraş. Biblia s-asubstituit statului evreu şi Templului şi a devenit, cum spunea HeinrichHeine, „patria ambulantă a evreilor, Ierusalimul ambulant”. Niciun altoraş nu are propria sa carte şi nicio altă carte nu a ghidat în aşamăsură destinul unui oraş.
