Descriere
Focul mocnit din paradis de Sandra Brown, iubiri de poveste, carte .PDF Cartea redescoperă sudul legendar al romanului american, un loc în care fiecare familie poartă un secret pasional şi fiecare pasiune e scump plătită, în care dragostea trebuie să fie statornică la fel ca ura pentru a supravieţui. Fragment În prima clipă crezu că se înşeală. Moţăise, îşi ţinuse capul pe braţul îndoit care i amorţise şi acum o furnica. Se trezi şi deschise ochii, apoi se întinse languros şi îşi întoarse capul. Abia atunci îl văzu. Imediat uită de braţ. Crezu că o înşeală vederea sau că e efectul toropelii de după amiază, sau este vreun duh al verii. Clipi de cîteva ori. Imaginea nu se şterse. Corpul lui se contura tot atît de clar ca şi siluetele tăiate din carton negru cu forfecuţa de unghii. Se profila pe fundalul unui soare grandios ce-şi făcea o ieşire din scenă de neuitat. Cerul era tot atît de împestriţat de culori ca şi turbanul unui sultan. Îşi etala fiecare nuanţă de culoare, de la roşu aprins la auriu. Ca şi pinii, omul stătea nemişcat. Pomii se înălţau drept şi majestuos ca nişte santinele. Ramurile lor ascuţite stăteau nemişcate. Nu era nici pic de vînt. De deasupra locului unde Schyler stătea întinsă, cobora muşchiul spaniol, din ramurile răsfirate ale stejarului care părea şi mai pustiu ca de obicei, jelind parcă în căldura aceea umedă, permanentă. Silueta nemişcată era neîndoielnic aceea a unui bărbat. La fel şi ţinuta. A, da, ţinuta lui avea o aroganţă caracteristic masculină. Un genunchi era îndoit, descentrîndu-i uşor şoldurile. Este intimidant să te trezeşti din somn şi să vezi că cineva te priveşte de la mai puţin de douăzeci de metri cu calmul şi răbdarea unui animal de pradă. E şi mai deconcertant să vezi că acel cineva e un mascul arogant şi sigur de sine care te priveşte ca pe o intrusă. Cel mai deranjant lucru era săpăliga de pe umărul lui. Părea paşnic totuşi. Îşi ţinea încheieturile mîinilor peste coada săpăligii, lăsîndu-şi palmele să-i atîrne în voie. Pe străzile Londrei, un om cu o săpăliga pe umăr ar atrage imediat atenţia. În Louisiana însă era un lucru banal în timpul verii. Numai că în această parte a domeniului Belle Terre nu exista nici măcar o singură brazdă de ceapă. Terenurile unde dijmaşii cultivau legume erau la cîteva mile depărtare. Schyler avea deci un motiv de îngrijorare. Soarele apunea, ea era singură şi oarecum departe de casă. Trebuia să-l scoată din muţenia lui, să-l întrebe cine e şi ce caută pe terenurile ei. Dar nu spuse nimic, poate pentru că bărbatul părea mai în largul lui la Belle Terre decît ea însăşi. Se confunda cu mediul înconjurător, făcea parte din el, în timp ce ea părea străină şi suspectă. Nu-şi dădea seama de cînd stăteau aşa, uitîndu-se unul la altul. Cel puţin aşa credea ea, că se uitau unul la celălalt. De fapt nu-i vedea fata, şi cu atît mai puţin ar fi putut spune la ce se uita el atît de intens. Instinctul îi spunea însă că se uita la ea şi că făcea asta de cîtva timp. Gîndul acesta nesuferit o făcu să acţioneze. Se ridică în şezut. Bărbatul se apropie. Paşii lui abia se auziră prin iarba înaltă pînă la glezne. Cu mişcări line şi sinuoase, îşi dădu jos săpăliga de pe umăr şi o apucă cu amîndouă mîinile.
