Descriere
Casa somnului de Jonathan Coe descarcă online gratis cărți .pdf „O universitate este transformată peste ani într-o clinică pentru insomniaci, ai cărei pacienți sau medici sînt studenții de odinioară. Locul se numește Ashdown. Are o mohorealăa victoriană și respiră un aer prin care plutesc umbrele castelului Elsinore, slujbașii din Chancery-ul lui Dickens și semnele de rău augur de pe lîngă Wuthering Heights. Între zidurile sale trăiesc, în trecut și în prezent deopotriva, Gregory Dudden, medicinistul riguros și vag dement care consideră somnul o boală ce ronțăie o treime din viața fiecăruia; narcoleptica Sarah Tudor, o ființă fragilă, dilematică, incapabilă să distingă între vis și realitate; Robert Madison, prietenul sfîșiat de iubiri nerostite și de drame identitare care-l trimit în cele din urmă pe masa de operație a unui chirurg specializat în schimbarile de sex; în fine, Terry Worth, cinefilul împatimit ți insomniac care poate recunoaște orice actor în orice poză, fără a-și aminti în schimb de personalul medical cu care tocmai a stat de vorba. Așa arata cvartetul pe care își sprijină Coe întreaga construcție.” Fragment Era ultima lor ceartă, măcar asta era clar. Dar deşi o anticipa de zile, sau poate chiar de luni în şir, nimic nu reuşi să domolească valul de mânie şi indignare care creştea acum în el. Greşeala fusese a ei, însă refuzase s-o recunoască. Fiecare argument pe care încercase să-l avanseze, fiecare tentativă de adoptare a unei atitudini conciliatoare şi rezonabile fusese distorsionată, răstălmăcită şi întoarsă împotriva lui. Cum îndrăznea să aducă vorba de seara cu desăvârşire nevinovată pe care o petrecuse la The Half Moon cu Jennifer? Cum îndrăznea să spună că darul de la el era „jalnic” şi să susţină că i se păruse „prefăcut” când i-l înmânase? Şi cum Dumnezeu îndrăznea să pomenească de mama lui – de maică-sa, nici mai mult, nici mai puţin – şi să-l acuze că o vedea prea des? Ca şi cum ar fi făcut un comentariu la adresa maturităţii şi chiar a masculinităţii lui… Îşi aţinti privirea undeva în faţă, fără să vadă ceva anume şi fără să ţină seama unde se afla sau cine îl înconjura. „Căţea”, îi spuse el în gând, pe când cuvintele ei îi reveneau în minte. Pe urmă îşi dădu drumul şi, în ciuda dinţilor încleştaţi, izbuti să strige: ― CĂŢEA!
