Descriere
Da, bineînţeles, dacă mîine o să fie frumos, spuse doamna Ramsay. Dar va trebui să tescoli cu noaptea în cap, adăugă ea.Acesta cuvinte pricinuiră o extraordinară bucurie fiului ci, ca şi cum se stabilise definitiv căexpediţia urma să aibă loc, iar acum nu-l mai despărţea, pare-se, de minunea după carejinduise ani de zile, decît o noapte de întuneric şi o zi de plutit pe mare. Cum făcea parte —deşi în vîrstă doar de şase ani — din marele clan al celor incapabili să-şi separe sentimenteleunele de altele, lăsînd ca perspectivele viitorului, cu bucuriile şi amărăciunile lor, săadumbrească prezentul imediat şi cum, pentru asemenea făpturi, chiar din Nagoda copilărie,orice mişcare a roţii senzaţiilor arc puterpa să cristalizeze şi să imobilizeze clipa asupra căreiaîşi revarsă umbra ori strălucirea, James Ramsay, aşezat pe podea si decupînd poze dicatalogul ilustrai al magazinului Army and y^ învălui fotografia unui răcitor într-o aurăd^ beatitudine celestă, în timp ce-o asculta pe mama lui vorbindu-i. Răcitorul radia un nimb defericire. Roaba, maşina de tuns gazonul, foşnetul plopilor, pălirea frunzelor înainte de ploaie, croncănitulciorilor, bufniturile măturii, fîşîitul rochiilor — toate aceste senzaţii aveau atîta culoare si erauarît de distincte în mintea lui, încît de pe-acum îşi alcătuise un cod privat, limbajul său se- • creţ, deşi,cu fruntea-i înaltă şi ochii albaştri, aprigi, de o impecabilă candoare şi puritate, în-cruntîndu-se uşor lapriveliştea fragilităţii omeneşti, părea însăşi întruchiparea severităţii rigide şi neînduplecate, astfelîncît mama lui, urmărin-du-l cum rotea cu mînă sigură foarfecele în jurul răcitorului, şl—1 închipuiafie aşezat într-un fotoliu de judecător, înveşmîntat în roşu şi hermină, fie întreprinzînd o acţiune gravă,capitală, într-un moment de criză a treburilor de stat.— Dar mîine n-o să fie frumos, ziso tatăl său, oprindu-se în faţa ferestrei salonului.Dacă ar fi avut la îndemînă un topor, un vătrai sau orice armă cu care ar fi putut sfredeli pieptul luitaică-su, omorîndu-l pe loc. James ar fi înşfăcat-o la repezeală. Atît de extreme erau emoţiile pe caredomnul Ramsay.le stîrnea în inima copiilor, prin simpla sa prezenţă, cind îl vedeau stînd aşa ca acum,îngust ca un cuţit, tăios ca lama cuţitului, rînjind sarcastic, nu numai din plăcerea de a-şi dezamăgi fiulşi de a-şi ridiculiza soţia, cariera de o mie de ori mai bună decît el din toatepunctele de vedere (aşa gîndea James), ci şi din-tr-o tainică îngîmfare pricinuită de precizia aprecierilorsale. Ceea ce spunea era perfect adevărat. Era mereu adevărat. Ar fi fost incapabil se rosteascăun neadevăr ; niciodată nu falsifica ur fapt ; niciodată nu îndulcea un cuvînt dezagreabil, pentru a fi peplacul cuiva sau a face să-i convină unuia sau altuia, oricine ar fi fost acela, şi cu atît mai puţinpropriilor săi copii, carne dir carnea lui şi sînge din sîngele lui şi care încă dt mici trebuiau să fieconştienţi că viaţa e dificilă ; că nu te joci cu realitatea şi că trecerea noastră către acele tărîmurifabuloase unde ni se sting cele mai luminoase speranţe şi unde fragilele noastre bărcuţe sînt înghiţitede beznă (ajuns aici, domnul Ramsay se îndrepta din şale şi îşi mijef ochii mici. albaştri, scrutîndorizontul) presupune, mai înainte de orice, curaj, adevăr şi tărie de a îndura.— Dar s-ar putea să se facă frumos., mă aştept să fie frumos, răspunse doamna Ramsay smucind uşor,cu nervozitate, de ciorapul cafeniu-roşcat pe care-l împletea.Dacă-l termina în seara asta şi dacă, în cele din urmă,,se vor duce totuşi la Far, avea să dea pazniculuiciorapii pentru băieţaşul lui, ameninţat de o tuberculoză la şold ; o să-i mai dea şi un vraf de revistevechi, şi nişte tutun, şi tot ce-o să f^ai poată aduna din jur, nimicuri de care nimeni n-avea nevoie şicare zăceau în odaie claie peste
