Descriere
De-a lungul întregii mele tinereţi mohorâte, Huys - mans mi-a fost tovarăş, prieten fidel; niciodată nu m-au încercat îndoielile, nicicând n-am fost ispitit să renunţ, nici să mă îndrept către un alt subiect; mai târziu, într-o după-amiază de iunie în 2007, după îndelungi aşteptări, după ce am tărăgănat până la li - mită şi chiar dincolo de ea, mi-am susţinut, în faţa comisiei de la Universitatea Paris IV – Sorbona, teza de doctorat: Joris-Karl Huysmans, sau ieşirea din tunel. Încă de-a doua zi dimineaţa (ori poate chiar la sfâr - şitul zilei respective, nu sunt sigur, căci seara susţinerii am petrecut-o în singurătate şi alcool), am priceput că tocmai mi se încheiase o parte din viaţă şi că, pro - babil, era vorba despre cea mai bună. Aşa se întâmplă în societăţile noastre încă occi den - tale şi social-democrate cu toţi cei care îşi termină stu - diile, dar majoritatea lor nu devin, sau nu devin imediat conştienţi de asta, fiind hipnotizaţi de nevoia de bani, ori poate de consum, în cazul celor mai pri mitivi, adică 9 al acelora în care s-a dezvoltat dependenţa nestăvilită faţă de anumite produse (ei reprezintă o mică parte, majori tatea, mai chibzuiţi şi mai serioşi, manifestând o simplă fas cinaţie pentru bani, acest „neobosit Proteu“), ori nutrind dorinţa de a arăta ce pot, de a-şi afla o po zi - ţie socială de invidiat într-o lume pe care şi-o închi puie şi pe care o nădăjduiesc compe titivă, fiind însufleţiţi de adoraţia unor modele schim bătoare: sportivi, crea - tori de modă sau de site-uri, actori şi fotomodele. Din varii motive psihologice pe care n-am nici cheful, nici competenţa să le analizez, m-am înde - părtat simţitor de această schemă. Pe 1 aprilie 1866, la vârsta de optsprezece ani, Joris-Karl Huysmans îşi începe cariera ca funcţionar de rang şase la Ministerul de Interne şi al Cultelor. În 1874, a publicat pe speze proprii o primă culegere de poeme în proză, Le dra - geoir aux épices1, care a avut parte de puţine recenzii. S-a remarcat un singur articol, deosebit de prietenos, al lui Théodore de Banville. Aşa cum se poate vedea, debutul lui în viaţă n-a avut nimic spectaculos. Aşa i s-a scurs existenţa administrativă şi, în gene - ral, exis tenţa. Pe 3 septembrie 1893, i-a fost decernată Legiunea de Onoare pentru merite în cadrul serviciu - lui public. S-a pensionat în 1898, după ce şi-a îndepli - nit – odată luate în calcul perioadele de suspendare la cerere – cei treizeci de ani regulamentari de serviciu. În acest interval, găsise răgaz să scrie diferite cărţi care 10 1 Bombo niera cu mirodenii. m-au fă cut, la o distanţă de mai bine de un secol, să-l pri vesc ca pe un prieten. Multe lucruri, prea multe poate, au fost scrise despre literatură (şi, ca universitar spe - cializat în acest domeniu, mă simt mai îndrituit decât oricine să vorbesc despre asta). Caracterul specific al literaturii, artă majoră a unui Occident care îşi atinge sfârşitul sub ochii noştri, nu este prea greu de definit.
