Descriere
Monumentul eroilor este înconjurat de trandafiri. Un hăţiş detrandafiri. Crescuţi atât de sălbatic, încât sufocă iarba. Florile suntalbe şi strâns răsucite, ca şi cum ar fi de hârtie. Foşnesc. Seluminează. În curând se face ziuă.În fiecare dimineaţă, când merge singur pe strada care duce lamoară, Windisch mai adaugă o zi. În faţa monumentului eroilor, elnumără anii. La primul plop de pe marginea drumului, acolo undebicicleta intră întotdeauna în aceeaşi hârtoapă, el numără zilele. Iarseara, când închide moara, Windisch mai numără încă o dată anii şizilele.Vede de departe trandafirii mărunţi şi albi, monumentul şiplopul. Iar când e ceaţă, albul trandafirilor se confundă cu albulpietrişului. Windisch trece prin el. Windisch are faţa umedă şi nu seopreşte până nu ajunge acolo. De două ori la rând, hăţişul detrandafiri a avut spinii uscaţi, iar buruienile de dedesubt au fostruginite. De două ori la rând, plopul a fost atât de golaş, încâtlemnul său părea aproape frânt. De două ori a fost zăpadă pe drum.Windisch numără doi ani în faţa monumentului şi două sutedouăzeci şi una de zile în hârtoapa din faţa plopului.În fiecare zi în care Windisch este zdruncinat de acea hârtoapă,el îşi spune: „A venit sfârşitul". De când vrea să emigreze, Windischvede sfârşitul peste tot în sat. Şi timpul încremenit pentru cei carevor să rămână. Şi, dincolo de sfârşit, îl vede pe paznicul de noapterămânând aici.Abia după ce Windisch a numărat două sute douăzeci şi una dezile şi a tot fost zdruncinat de hârtoapă, coboară de pe bicicletăpentru prima dată. Sprijină bicicleta de trunchiul plopului. Păşeştecu zgomot. Din curtea bisericii se înalţă porumbei sălbatici. Sunt grica lumina. Doar larma îi face altfel.Windisch îşi face cruce. Clanţa uşii este udă. I se lipeşte demână. Uşa bisericii este încuiată. Sfântul Anton stă dincolo deperete. El are în mâini un crin alb şi o carte maronie. Este încuiatînăuntru.
