Descriere
Kumiko nu a venit acasă în ziua în care l-am condus la autobuz pelocotenentul în rezervă Mamiya. Am aşteptat-o până spre miezul nopţii,citind, ascultând muzică, dar până la urmă am renunţat şi pe la oradouăsprezece m-am băgat în pat. Am adormit cu lumina aprinsă. Cândm-am trezit era şase dimineaţa şi afară se luminase de tot. Se auzeaupăsărelele ciripind dincolo de perdeaua subţire. Soţia mea nu era în pat,lângă mine, iar perna ei albă era frumos aranjată, aşa cum o lăsasem înseara precedentă. Prin urmare, nu se atinsese de ea. Pijamaua ei proaspătspălată şi împăturită cu grijă zăcea pe noptieră. Eu o spălasem şi oîmpăturisem. Am stins lumina de lângă pat şi am respirat adânc, deparcă voiam să reglez curgerea timpului.Am făcut un tur prin casă, în pijama. M-am dus mai întâi la bucătărie,am aruncat un ochi în camera de zi şi m-am uitat în camera ei. Amverificat baia, dulapurile din perete, dar nici urmă de Kumiko. Casapărea cufundată într-o tăcere mai adâncă decât de obicei şi simţeam căsunt singurul care perturbă armonia locului, fără nici un rost.Nu ştiam ce să fac. M-am dus în bucătărie, am umplut ibricul şi amaprins aragazul. Când a fiert apa, am făcut cafea Şi m-am aşezat la masadin bucătărie să o beau. Apoi mi-am Prăjit pâine şi am mâncat niştesalată de cartofi din frigider.ani de zile nu mai luasem singur micul dejun. Dacă mă gândesc bine, decând ne-am căsătorit, cu o singură excepţie când am fost în deplasare, nuam ratat niciodată gustarea de dimineaţă împreună. Se mai întâmpla sănu ne întâlnim la Prânz sau să mâncăm separat la cină, dar niciodatădimineaţa, făcusem o înţelegere tacită şi devenise un fel de ritualcare-l respectam cu sfinţenie. Oricât de târziu ne culcam seara, nesculam suficient de devreme ca să avem timp să pregătim micul dejun şisă-l savurăm împreună.Dar Kumiko lipsea în dimineaţa aceea. Mi-am băut cafeaua şi mi-ammâncat pâinea prăjită în tăcere. Mă uitam la scaunul ei gol, mâncăm şimă gândeam la parfumul cu care se dăduse cu o dimineaţă în urmă. Măgândeam la bărbatul care i l-ar fi putut face cadou. Mă gândeam lafaptul că stăteau acum în acelaşi pat, îmbrăţişaţi. Ii vedeam parcămâinile mângâindu-i trupul gol. Ii vedeam spatele fin, ca de porţelan,aşa cum îl văzusem cu o dimineaţă în urmă când i-am tras fermoarulrochiei.Nu ştiu de ce, dar cafeaua mi se părea că are gust de săpun. ), Nu-mivenea să cred. După prima înghiţitură am rămas cu un f-gust ciudat îngură. Mă întrebam dacă nu cumva simţurile îmi ' joacă feste, dar şi adoua înghiţitură a avut acelaşi gust. Am ' aruncat cafeaua în chiuvetăşi mi-am umplut altă cană. Acelaşi gust de săpun. Nu-mi dădeam seamade ce, doar spălasem bine ibricul şi apa nu avea nimic. Dar gustul - saumai bine zis mirosul - era inconfundabil: nu putea fi decât săpun saudemachiant. Am aruncat cafeaua din ibric şi am pus să-mi fac alta, daram renunţat. Am băut în schimb apă de la robinet, pentru că îmi pierisepofta de cafea.
