Descriere
Dacă închid ochii pot să-mi văd dormitorul. Patul e nefăcut, pătura e aruncată grămadă, pentru că mă grăbesc să ajung la şcoală, am întârziat la un examen. Orarul meu stă deschis pe birou, la pagina cu data de 9 octombrie 2012. Uniforma mea şcolară – shalwarul meu alb şi un kamiz albastru – stă atârnată într-un cuier de pe perete, aşteptându-mă. Pot să aud copiii din cartier jucând crichet pe aleea din spatele casei. Aud zgomotele bazarului din apropiere. Şi dacă ascult cu multă atenţie, o aud pe Salina, prietena mea care stă chiar lângă mine, bătând în peretele comun camerelor noastre, pentru a-mi spune vreun secret. Simt mirosul de orez din bucătărie, unde găteşte mama. Îi aud pe fraţii mei mai mici certându-se pe telecomandă – programele care se tot schimbă între jocuri de wrestling şi desene animate. În curând îl voi auzi pe tata strigându-mă, cu vocea lui adâncă.
— Jani, o să mă strige el, care în persană înseamnă „draga mea“. Cum a fost azi la şcoală? Mă întreba cum merg lucrurile la Şcoala Khushal pentru fete, o şcoală pe care chiar el o fondase şi la care mă duceam şi eu, numai că eu îi răspundeam de fiecare dată la propriu.
— Aba, îi spuneam eu, şcoala nu prea merge, se târăşte! Era felul meu de a-i spune că lucrurile ar putea să meargă mult mai bine. Am plecat din casa mea din Pakistan într-o dimineaţă – plănuind să mă întorc în pat de îndată ce scăpăm de la şcoală – şi-am ajuns la o lume depărtare. Unii oameni cred că acum ar fi prea periculos să mă întorc. Că n-o să mă pot întoarce niciodată. Aşa că, din când în când, mă duc acolo în gând. Dar acum o altă familie locuieşte în casă şi poate altă fată doarme în acel dormitor – în timp ce eu sunt la mii de kilometri depărtare. Nu-mi pasă prea mult de celelalte lucruri din camera mea, dar mă interesează premiile şcolare pe care le ţin pe bibliotecă. Câteodată chiar le visez. E un premiu pentru locul doi de la primul concurs de dezbateri la care am participat. Şi peste patruzeci şi cinci de cupe şi medalii pentru că am fost prima din clasă la examene, dezbateri şi competiţii. Cuiva ar putea să i se pară că sunt simple obiecte de plastic. Altcineva ar putea vedea în ele premii primite pentru note bune. Dar mie-mi amintesc de viaţa pe care o iubeam şi de fata care eram atunci – înaintea acelei zile fatidice în care am plecat de-acasă.
