Descriere
Victimă fără chip de Stefan Ahnhem descarcă cărți bune pe MsBook Gratis!PROLOGCU TREI ZILE ÎN URMĂ Cioara a aterizat pe burta lui dezgolită şi i-a împuns pielea cu ghearele ei ascuţite. Primele dăţi când s-a întâmplat, greutatea păsării pe trupul său l-a trezit. A izbutit să o sperie şi să o facă să se lase păgubaşă. Dar de data asta cioara nu s-a mai speriat aşa de repede, ci a stat acolo, hotărâtă, umblând în sus şi în jos pe el, din ce în ce mai nerăbdătoare şi mai înfometată. Nu peste mult timp avea să înceapă să-l ciugulească, bucăţică după bucăţică. A ţipat cât l-au ţinut plămânii şi pasărea a renunţat, în sfârşit, cârâind în vreme ce zbura de acolo. La început crezuse că toată chestia asta era un coşmar şi că nu trebuie decât să se trezească, şi totul avea să fie în ordine. Dar, după ce a deschis pleoapele, n-a văzut decât întuneric. Era legat la ochi. Lumina şi adierea caldă arătau că se află afară, şi simţea că e întins dezbrăcat pe ceva tare şi rece, răşchirat ca unul dintre desenele de anatomie ale lui da Vinci. În afară de asta, nu ştia nimic. Tot restul era doar o serie de întrebări care i se îngrămădeau în minte. Cine l-a aşezat acolo? Şi de ce? A încercat din nou să-şi smulgă membrele din legături, dar cu cât încerca mai mult, cu atât ţepii curelelor îi intrau mai adânc în încheieturile mâinilor şi în glezne. Durerea îşi croia drum prin el ca un ton în falset pătrunzător şi îi amintea de durerea ucigătoare pe care o simţise la nouă ani, în timpul unei operaţii dentare, după ce nu reuşise să-l convingă pe dentist că novocaina nu-şi face efectul. Dar, de fapt, acea durere n-a fost nimic în comparaţie cu cea de acum, care venea de obicei o dată pe zi şi adesea dura câteva ore, străpungându-l ca o flacără de sudură în vreme ce trecea lent peste trupul lui gol. Uneori înceta brusc şi revenea apoi la fel de brusc. Alteori nu venea deloc. Petrecuse ore în şir încercând să-şi dea seama ce anume provoca durerea, dacă era acolo cineva care îl tortura, dar până la urmă n-a mai încercat să priceapă şi şi-a folosit toată energia pentru a se pregăti să suporte chinul. S-a gândit că ar putea trece cineva pe acolo şi a strigat după ajutor cât a putut de tare. A fost şocat auzind cât de slabă îi era vocea şi a mai încercat o dată, străduindu-se să strige mai tare. Dar, pe când se stingea ecoul, şi-a auzit notele stridente de disperare care se încăpăţânau să se arate. S-a dat bătut. Nimeni nu auzea. Nimeni, în afară de cioară. A revăzut în minte înşiruirea evenimentelor, cu toate că nici nu mai ştia de câte ori o făcuse deja. Poate că îi scăpase un mic detaliu care i-ar fi putut da nişte răspunsuri.
