Descriere
„Dacă te-ai săturat de un fantasy-clişeu plin de elfi care inundălibrăriile, trebuie să citeşti Ucenicul asasinului. Merită!”Pixel Planet„Robin Hobb este minunat de originală, iar personajele ei suntuluitoare! Întorsăturile intrigii sunt plauzibile, dar nu şi previzibile.”Entertain ment Weekly„Cu siguranţă, Robin Hobb a stabilit standardul pentru romanulfantasy contemporan “ORSON SCOTT CARD„Călcând pe urmele lui George R.R. Martin, Hobb străluceşte înabilitatea de a crea personaje cu psihologie credibilă, manipulate şicompromise de intrigi politice.”The Washington Post„Un fantasy medieval cu elemente gotice sumbre.”LocusBiografie Robin Hobb este al doilea pseudonim al romancierei americane Margaret Astrid Lindholm Ogden. Născută în 1952, în California, a crescut în Alaska şi a urmat cursurile Universităţii Denver timp de un an. La vârsta de optsprezece ani s-a măritat, a abandonat facultatea şi s-a mutat pe Insula Kodiak, în apropiere de Alaska, unde a început să scrie şi să publice în revistele pentru copii. Între 1983 şi 1992, a semnat exclusiv cu pseudonimul Megan Undholm, în majoritate lucrări de fantasy contemporan. Din 1995 a adoptat pseudonimul Robin Hobb pentru cărţi de fantasy european medieval, tradiţional. Ucenicul asasinului, romanul de debut sub pseudonimul Robin Hobb, a fost nominalizat pentru Brittsh Fantasy Award. Pană în 2003 cărţile ei se vânduseră în peste un milion de exemplare. În anul 2006, romanul Forest Mage a obţinut Premiul Endeavour. Următoarele două volume din trilogia Farseer, Royal Assassin şi Assassin's Quest, sunt în pregătire la Editura Nemira.Prolog ÎNCEPUTURILE POVEŞTII Istoria celor Şase Ducate este, neîndoielnic, istoria familiei conducătorilor lor, a neamului Farseer1 . Dacă e ca povestea lor să fie spusă în întregime, atunci ea trebuie să înceapă de demult, dinainte de întemeierea Primului Ducat, şi, dacă nu cumva li s-au uitat numele, ar trebui să pomenească pe Străinii care veneau pe mare şi, piraţi fiind, invadau un ţărm mai blând şi mai primitor decât malurile reci ale Insulelor Străine. Dar nu cunoaştem numele acestor strămoşi îndepărtaţi. Iar despre primul rege adevărat puţine se cunosc, în afară de numele său şi câteva legende năstruşnice. Îl chema, simplu, Taker2 , şi poate că aşa s-a înrădăcinat obiceiul de a-i boteza pe fiii şi pe fiicele care se trag din el cu nume care să le orânduiască viaţa şi fiinţa. Credinţa populară spune că numele erau legate de nou-născuţi prin vrajă şi că odraslele regeşti nu puteau trăda virtuţile ale căror nume le purtau. Erau trecute prin foc, scufundate în apă sărată şi ţinute în bătaia vântului; astfel se legau numele de acei prunci aleşi. Aşa se povesteşte. O legendă frumoasă, care poate că a fost, cândva, mai mult decât un simplu ritual, dar istoria ne arată că nu e întotdeauna destul să legi copilul de o virtute al cărei nume îl poartă... Condeiul tremură, pe urmă îmi alunecă printre degetele îndoite, lăsând o dâră de cerneală cât un vierme pe hârtia lui Fedwren. Am prăpădit încă o bunătate de coală pe ceea ce presupun că se va dovedi o strădanie zadarnică. Mă întreb dacă sunt în stare să scriu povestea aceasta sau dacă în fiecare pagină a ei se va strecura o undă de amărăciune pe care am crezut-o de mult dispărută. M-am crezut vindecat de toată ranchiuna, dar de îndată ce pun mâna pe condei şi pe hârtie, din inima băiatului care am fost durerea începe să curgă în stropii de cerneală, asemenea icrelor pe fundul mării, până când fiecare literă scrisă cu măiestrie se întăreşte ca o crustă peste câte-o veche rană stacojie. Fedwren şi Patience se arătau amândoi atât de entuziasmaţi ori de câte ori se discuta despre o istorie scrisă a celor Şase Ducate, încât m-am convins singur că merită efortul să o pun pe hârtie. M- am încredinţat că exerciţiul îmi va abate gândurile de la durere şi că va face timpul să se scurgă mai uşor, dar fiecare eveniment istoric la care mă opresc nu face decât să trezească din somn propriile fantome ale singurătăţii şi ale pierderii. Mă tem că voi fi nevoit să renunţ cu totul la aceasta îndeletnicire, altfel îi voi cădea în mreje şi voi stărui încă o dată asupra tuturor celor ce m-au transformat în omul de acum. Aşa că o iau de la capăt, iarăşi şi iarăşi, dar îmi dau seama de fiecare dată că scriu despre începuturile mele, în loc să mă aplec asupra începuturilor acestui tărâm. Nici măcar nu ştiu cui încerc să mă justific. Viaţa mea este un păienjeniş de taine, taine periculos a fi dezvăluite chiar şi acum. Să le aştern pe toate pe hârtie fină, doar ca să stârnesc prăpăd de flăcări şi scrum?
