Descriere
Tu mi-ai schimbat viața de Abdell Sellou descarcă online gratis cele mai vîndute cărți, carte pusă la dispoziție în format electronic de către librăria Bestseller.MD, dacă v-a plăcut cartea, ați puteau procura pentru a pune-o în biblioteca voastră reală. „În viața reală a fost mult mai interesant decât în film.” — Abdel Sellou Abdel nu voia acest post, ieșise de foarte puțin timp din închisoare și nu avea nicio experiență și niciun chef să se joace de-a dădaca, cu atât mai puțin să o facă pentru un bogătan. Philippe, în schimb, nu-l voia decât pe el: toți ceilalți aveau prea multă falsă pudoare, prea multă compasiune. Fiecare dintre cei doi protagoniști a oferit celuilalt o șansă, fără emoții exagerate, într-o provocare mutuală: anume să-și transforme propriile slăbiciuni și pe ale celuilalt în puncte forte.Introducere Nu eram eu un erou și știam asta, dar aveam cincisprezece ani și trăiam ca un animal sălbatic. Dacă ar fi trebuit să vorbesc despre mine în acea vreme, să mă definesc prin fraze cu adjective, epitete și cu toată gramatica cu care m-au plictisit de moarte la școală, m-aș fi găsit în dificultate. Și asta pentru că nu știam să mă exprim. Și deși eram bun la vorbit, dar nu și la scris, aș fi avut nevoie să stau și să reflectez. Să mă privesc într-o oglindă, să tac un moment - lucru pe care nu reușesc să-l fac nici măcar azi, la patruzeci de ani - și să las să vină ceva: o idee, o părere despre mine, care, dacă ar fi fost onestă, ar fi putut să se dovedească inconfortabilă. Dar de ce să-mi fi impus un astfel de exercițiu de vreme ce nimeni nu mi-l cerea nici acasă, nici la școală? De altfel, aveam un fler desăvârșit în ceea ce privește întrebările. Dacă cineva avea cel puțin ideea să-mi pună cea mai mică întrebare, dispăream imediat. În adolescență aveam picioare bune, alergam foarte repede și, pe deasupra, aveam și cele mai bune motive să o fac. În fiecare zi eram pe stradă. În fiecare zi le dădeam câte un motiv gaborilor să mă pună pe fugă, în fiecare zi îmi exersam velocitatea dintr-un cartier în altul al capitalei pe care o vedeam ca pe un parc de distracții nemaipomenit, unde totul îmi era permis. Miza jocului era să fur orice fără să fiu prins. Nu aveam nevoie de nimic, dar voiam totul. Mă plimbam printr-un magazin enorm unde fiecare obiect care mă atrăgea era gratuit. Dacă erau reguli, le ignoram. Nimeni nu-și dăduse interesul să mi le explice când încă mai stăteam locului. Mai apoi nu am lăsat timp nimănui să redreseze această carență în educația mea, și îmi convenea așa.Prefață Când Eric Toledano și Olivier Nakache, care tocmai scriau scenariul filmului Invincibilii, au dorit să-i pună câteva întrebări lui Abdel, acesta le-a răspuns: „Adresați-vă lui Pozzo. Am încredere în el.” Când eu însumi am redactat noua versiune a cărții Al doilea suflu de viață completată de Demon păzitor, i-am cerut să mă ajute să-mi amintesc unele dintre întâmplările petrecute împreună. A refuzat și atunci. Abdel nu vorbește despre el, Abdel acționează. A fost lângă mine timp de zece ani, cu o energie, o generozitate și o impertinență incredibile. M-a sprijinit în fiecare etapă dureroasă a existenței mele: mai întâi m-a ajutat să depășesc momentele când soția mea, Beatrice, era în pragul morții, apoi m-a smuls din depresia în care căzusem după moartea ei, iar în cele din urmă mi-a redat bucuria de a trăi. De-a lungul celor zece ani, amândoi am avut mai multe puncte în comun: să nu revenim în trecut, să nu ne proiectăm în viitor, și mai ales să trăim, sau să supraviețuim în prezent. Suferința care mă epuiza în fiecare clipă mi-a afectat memoria. Abdel, la rândul lui, refuza să se întoarcă în anii tinereții sale, care din câte îmi dau seama, au fost turbulenți. Amândoi eram fără amintiri. În tot acest răstimp nu am aflat din viața lui decât frânturile pe care a binevoit să mi le relateze. I-am respectat întotdeauna pudoarea; foarte repede a devenit un membru al familiei mele, însă eu nu i-am întâlnit niciodată părinții. În 2003, după succesul emisiunii Viață privată, viață publică, în care duo-ul Abdel-Pozzo frapează prin nonconformismul său, Mireille Dumas hotărăște să realizeze pe baza acestei povești un documentar de mai puțin de o oră, intitulat De-a viața cu moartea. Doi reporteri ne-au însoțit pe durata a mai multor săptămâni. Abdel i-a înștiințat în modul cel mai limpede că era exclusă posibilitatea de a le permite să discute cu anturajul lui despre trecutul său. Reporterii nu i-au respectat însă instrucțiunile, stârnind astfel în el o furie oarbă. Abdel, nu numai că nu voia să vorbească despre el, dar nici nu voia ca ceilalți să vorbească despre el! Se pare că totul s-a schimbat anul trecut. Ce surpriză am avut atunci să-l ascult răspunzând cu toată sinceritatea la întrebările lui Mathieu Vadepied, directorul artistic și realizatorul materialului suplimentar de pe DVD-ul cu Invincibilii! Pe durata celor trei zile pe care le-am petrecut împreună la reședința mea din Essaouira, în Maroc, am aflat mai multe lucruri despre Abdel decât în 15 ani de prietenie. Devenise matur și putea relata parcursul lui de dinainte și după întâlnirea noastră. Ce reușită este această trecere de la tăcerea vârstei de douăzeci de ani la bucuria pe care o simte astăzi, povestindu- le celorlalți escapadele tinereții și expunându-și propriile analize! Abdel, mă vei surprinde mereu! Ce bucurie pentru mine să-i citesc cartea Tu as changé ma vie. Regăsesc în ea umorul și plăcerea de a provoca, setea lui de a trăi, gentilețea, dar și înțelepciunea lui. Prin urmare, conform titlului cărții sale, se pare că i-am schimbat viața... Oricum ar fi, sunt convins de un lucru: Abdel, de fapt, mi-a schimbat viața. Repet, m-a susținut după moartea lui Beatrice și mi-a redat pofta de viață cu o înverșunare jovială și o rară inteligență a inimii. Și apoi, într-o zi, m-a dus în Maroc... Acolo și-a întâlnit viitoarea soție, Amal, în timp ce eu făceam cunoștință cu viitoarea mea soție, Khadija. De atunci ne revedem constant, noi și copiii noștri. Invincibilii au devenit Unchiu’ Abdel și Unchiu’ Philippe. Philippe Pozzo di Borgo
