Descriere
Descarcă online gratis Stația polară de MATTHEW REILLY carte .PDFDe la: Kendrick, Jonathan Conferinţele de la Cambridge: Antarctica – Un continent viu (Conferinţă susţinută la Colegiul Trinity, 17 martie 1995) — Imaginaţi-vă, dacă puteţi, un continent care, pe parcursul unui sfert de an, îşi dublează mărimea. Un continent într-o continuă mişcare, o mişcare imperceptibilă pentru ochiul uman, dar care este, cu toate acestea, devastatoare. Imaginaţi-vă cum ar fi să priviţi din înaltul cerului această zonă vastă, acoperită cu zăpadă. Aţi vedea amprentele mişcării: suprafeţele ondulate ale gheţarilor încovoindu-se în jurul munţilor, înclinându-se în pante asemenea cascadelor surprinse pe peliculă. Aceasta este „inerţia impresionantă” despre care vorbea Eugene Linden. Şi dacă noi, asemenea lui Linden, ne închipuim că privim acea imagine prin intermediul fotografierii tip time lapse, efectuate de-a lungul a mii de ani, atunci vom observa mişcarea. Treizeci de centimetri de mişcare în fiecare an nu pare prea mult în timp real, dar în time lapse, gheţarii devin râuri curgătoare de gheaţă, care se mişcă firesc cu o graţie liberă şi cu o putere copleşitoare, de neoprit. „Copleşitoare?” Vă aud remarcele zeflemitoare. „Treizeci de centimetri pe an? Ce rău ar putea face asta?” Mult rău dolarilor voştri daţi pe impozite, aş spune. Ştiaţi că guvernul britanic a fost nevoit să înlocuiască staţia Halley de patru ori? Vedeţi voi, la fel ca multe alte staţii de cercetare din Antarctica, staţia Halley este construită în subteran, îngropată în gheaţă, însă doar treizeci de centimetri de mişcare în fiecare an îi sparg pereţii şi-i înclină puternic tavanele. Ideea este că pereţii staţiei Halley sunt supuşi unei presiuni puternice, unei presiuni cu adevărat puternice. Toată acea gheaţă care se îndepărtează de pol, mişcându-se inexorabil către mare, vrea să ajungă la mare – să vadă lumea, aţi putea spune voi, sub forma de aisberg – şi nu are de gând să lase ceva atât de insignifiant ca o staţie de cercetare să-i stea în cale! Însă, comparativ vorbind, Marea Britanie a scăpat destul de uşor când vine vorba de mişcări dramatice ale gheţii. Să ne gândim la anul 1968, când, desprins din gheţarul Filchner-Ronne, un aisberg de mărimea Luxemburgului a pornit înspre Marea Weddell. Treisprezece mii de kilometri pătraţi de gheaţă s-au desprins de ţărm... luând cu ei staţia principală argentiniană abandonată, Belgrano I, şi staţia de vară sovietică, Drujnaia. Se pare că sovieticii plănuiseră să folosească staţia Drujnaia în acea vară. După cum s-a dovedit, şi-au petrecut următoarele trei luni căutându-şi baza pierdută printre cele trei aisberguri masive care se formaseră din mişcarea iniţială a gheţii! Şi au găsit-o. Într-un final. Statele Unite au fost şi mai puţin norocoase. În anii 1960, toate cele cinci staţii de cercetare Little America au fost luate în largul mării pe aisberguri. Doamnelor şi domnilor, mesajul care trebuie reţinut din toate acestea este destul de simplu. Ceea ce pare a fi sterp s-ar putea să nu fie chiar aşa. Ceea ce pare a fi pustietate s-ar putea să nu fie chiar aşa. Ceea ce pare a fi lipsit de viaţă s-ar putea să nu fie chiar aşa.DESCRIERE Antarctica este ultimul continent necucerit, o întindere înghețată de vînturi tăioase, furtuni de zăpadă orbitoare și crevașe ucigătoare. La marginea acestui ținut nesfîrșit se află Stația polară Wilkes. Iar sub Wilkes este însuși Iadul... După ce o echipă de scafandri amerciani dispare în adancurile apelor înghețate în timpul unei expediții de explorare, lănsînd un SOS disperat și straniu, spre Wilkes pornește în ajutor o trupă de pușcași marini - dar și alte trupe de elită franceze și britanice, cu intenția de a pune stăpînire pe stația polară. Căci adînc îngropat în ghețurile veșnice este un secret pentru care moartea este doar un preț mult prea mic...
