Descriere
Shalimar Clovnul de Salman Rushdie .PDF Romanul prezintă povestea dansatoarei hinduse Boonyi Kaul și a iubitului ei musulman, Noman Sher Noman, cunoscut ca Shalimar clovnul. Cei doi se căsătoresc, dar Boonyi este sedusă de ambasadorul american în India, Max Ophuls, și își părăsește soțul, fiind la rindul ei abandonată și dezonorată atunci cînd legatura extraconjugala a ambasadorului nu mai poate fi ținută secretă. Din acrobat și dansator pe fringhie, Shalimar devine un temut terorist internațional care, dupa ani de crime și atentate, își urmărește în continuare vendeta lui personală. Shalimar clovnul este un roman captivant, cu o tematică foarte actuală – cea a conflictului interetnic și religios –, în care thrillerul politic se împletește cu elemente fantastice sau fabuloase și cu aventuri exotice, totul într-un stil ușor baroc, mustind de o inventivitate lexicală ce constituie marca inconfundabila a lui Salman Rushdie. FragmentINDIA. La douăzeci şi patru de ani fiica ambasadorului dormea prost în nopţile calde şi anoste. Se trezea des şi chiar şi atunci când, în cele din urmă, somnul venea, trupul rareori i se odihnea, zvârcolindu-se şi răsucindu-se de parcă ar fi încercat să scape din nişte teribile cătuşe invizibile. Uneori ţipa într-o limbă pe care n-o vorbea. Diferiţi bărbaţi îi spuseseră asta pe un ton îngrijorat. Erau puţini bărbaţii cărora li se permisese să fie prezenţi în timp ce dormea. Aşa că dovezile erau limitate şi nu exista un consens. Cu toate acestea, se putea identifica un tipar. Conform uneia dintre mărturii, sunetele pe care le scotea erau guturale, ca nişte ocluziuni glotale, ca şi când ar fi vorbit în arabă. Araba celor o mie şi una de nopţi, se gândi ea, limba din vis a Şeherezadei. O altă versiune îi descria cuvintele ca fiind ştiinţifico-fantastice, de parcă ar fi vorbit klingoniana, de parcă şi-ar fi dres vocea într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată. De parcă ar fi fost Sigourney Weaver înlesnind întruparea unui demon în Vânătorii de fantome. Din spirit ştiinţific, fiica ambasadorului lăsă într-o noapte un reportofon pe noptieră, dar când auzi vocea de pe bandă, urâţenia de cap de mort a acesteia, care îi era cumva şi cunoscută, şi complet străină, se sperie cumplit şi apăsă butonul de ştergere, care n-a şters nimic important. Adevărul rămânea acelaşi. Aceste perioade agitate de vorbit în somn erau din fericire scurte, iar când se sfârşeau, ea se cufunda o vreme, gâfâind şi asudând, într-o stare de istoveală fără vise. Apoi se trezea din nou brusc, convinsă, în starea aceea de dezorientare, că în dormitor se afla un intrus. Nu era nici un intrus. Intrusul era o absenţă, un spaţiu negativ în întuneric. Nu avea mamă. Mama sa murise dându-i naştere ei: soţia ambasadorului îi spusese acest lucru, iar ambasadorul, tatăl ei, i-o confirmase. Mama ei fusese din Caşmir şi o pierduse într-un timp de dinainte de amintiri, la fel ca paradisul, la fel ca şi Caşmirul.
