Descriere
Descarcă top cele mai bune cărți online gratis ,,Primul rege Shannara de Terry Brooks carte .PDF,,Fragment Bătrânul apăru ca din văzduh. Străjerul Hotarelor stătea de veghe aşteptându-l, ascuns adânc în umbra protectoare a codrilor întunecaţi, pe un grui de unde se vedea întreagă valea Streleheim şi potecile dinspre ea. În lumina lunii pline, totul se vedea ca în palmă pe o rază de cel puţin zece mile, dar pe bătrân tot nu-l văzu venind. Era de-a dreptul neliniştitor şi chiar uşor stânjenitor, iar faptul că aşa se petrecea de fiecare dată nu făcea întâmplarea mai acceptabilă. Cum reuşea oare asta? Străjerul Hotarelor îşi trăise aproape întreaga viată în regiunea asta şi supravieţuise datorită priceperii şi bogatei lui experienţe. Vedea lucruri a căror existenţă alţii nici nu o bănuiau. Ghicea prezenţa animalelor doar din imperceptibila unduire provocată de trecerea lor prin ierburile înalte. Ştia cu cât i-au luat-o înainte şi cu ce viteză se deplasau. Dar niciodată nu reuşea să sesizeze apropierea bătrânului, nici în cea mai luminoasă noapte, nici pe cel mai neted teren şi nici chiar atunci când ştia că acesta trebuie să apară din clipă în clipă. Iar faptul că bătrânul îl găsea mereu pe el cu uşurinţă ÎI încânta încă şi mai puţin. Părăsind cărarea, el se apropie de Străjer cu paşi solemni şi măsuraţi, cu fruntea uşor plecată şi cu ochii sclipind sub glugă. Purta veşminte negre, ca toţi druizii, cu pelerină şi glugă, iar asta îl făcea să pară mai întunecat decât umbrele printre care trecea. Nu era un bărbat masiv, nici prea înalt, nici prea musculos, dar emana senzaţia de om aspru şi hotărât. Ochii, când i se vedeau, păreau verzi. Dar uneori păreau alburii – mai ales acum, când noaptea despuia toate lucrurile de culori, reducându-le la diverse nuanţe de cenuşiu. Acum sclipeau ca ai unui animal prins brusc într-o lumină puternică – sălbatici, pătrunzători, hipnotici. Lumina, în scurta-i trecere peste proeminentele şi scobiturile pielii stafidite a bătrânului, îi cădea acum pe toată fata şi scotea la iveală ridurile adânci care o brăzdau de la frunte pană la bărbie. Avea părul şi barba sure, în curs rapid de încărunţire, răsfirate în şuviţe subţiri şi transparente ca nişte pânze încâlcite de păianjen. Străjerul Hotarelor se dădu bătut şi se ridică încet în picioare. Era un bărbat înalt sprinten şi lat în umeri, cu păr brun, lung şi prins la spate, cu ochi căprui pătrunzători şi fermi şi o figură numai unghiuri ascuţite toată, dar înzestrată cu un anume gen de frumuseţe bărbătească.Descriere Epicul fantastic susținut a luat nastere cand Terry Brooks a publicat Sabia lui Shannara în 1977 (prima carte din seria Shannara n. r.). Era un gen pe care J. R.R. Tolkien îl folosise în Stăpînul inelelor, dar despre care majoritatea editorilor nu credeau că poate aduce bani. Cu primul său roman de mare succes, Brooks a dovedit criticilor că s-au înșelat și a mai publicat de atunci paisprezece romane din seria Shannara, devenite ulterior bestseller-uri, iar epicul fantastic a înflorit ca gen. După ce omenirea a renăscut din propria cenușă și dupa ce Marile Războaie ale știintei distruseseră și alienaseră vechea ordine, magia a înlocuit știinta ca mijloc de a descoperi cunoștința și de a obține puterea. Familia Shannara este chemată de misterioșii Druizi din Paranor pentru a combate răul ce se ridică ca să înghită Cele Patru Lumi în întuneric. Seria are o profunzime fantastica, personaje uimitor de reale si inseamna in primul rand aventura la cote maxime.