Descriere
Numele vantului este aproape sigur unul dintre cele mai frumoase romane fantasy, caci Patrick Rothfuss ne spune povestea lui Kvothe, vrajitor, artist, razboinic, nelegiuit si amant, cu o grija si o sensibilitate deosebita, ca un parinte, caci este clar ca autorul isi iubeste personajul si-l trateaza cu tandrete scriitoriceasca. Imi place cum scrie Rothfuss si imi place povestea pe care o are de spus, chiar daca inca nu a ajuns la punctul culminant. In mod clar putini scriitori ar fi reusit sa ma tina lipit de cele doua romane voluminoase ale seriei deruland firul narativ cu un pas atat de lent. Dar Rothfuss deapana povestea atat de frumos incat iti face placere sa fi prezent in viata lui Kvothe chiar si atunci cand aceasta nu ia turnuri spectaculoase. Iar fetele din viata tanarului vrajitor-artist sunt atat de complexe si de interesante, incat ar merita fiecare propria poveste.Intr-un gen literar in care la moda sunt scrierile intunecate si violente, Cronicile ucigasului de regi este o briza de aer proaspat pe care o recomand oricui. Cititi-o si intrati in randurile celor care asteapta cu nerabdare mult prea amanatul roman trei, The doors of stone. ...Era doboriş seara, iar şleahta obişnuită se adunase la Piatra de Hotar. Cinci oameni nu erau cine ştie ce şleahtă, însă mai mult de cinci nu prea vedea hanul în ziua de azi, la cum erau vremurile. Moş Cob îşi intrase în rolul de povestitor şi dătător de poveţe. Bărbaţii de la tejghea sorbeau din băuturi şi ascultau. În odaia din spate, un hangiu tânăr stătea nevăzut după uşă, zâmbind în timp ce asculta amănuntele unei poveşti cunoscute. — Şi când s-a deşteptat din somn, Taborlin cel Mare s-a trezit încuiat într-un turn înalt. Îi luaseră sabia şi-l jecmăniseră de unelte: cheia, banul şi lumânarea îi dispăruseră. Dar, vedeţi voi, asta nici măcar nu era partea cea mai rea... Cob se opri o clipă, făcându-i să aştepte încordaţi. — ...căci lămpile de pe perete ardeau cu foc albastru!
