Descriere
Intervenţia bravului soldat Švejk în războiul mondial descarcă cărți bune pentru o lectură captivantă .PDF Aclamat ca una dintre cele mai memorabile şi mai reuşite scrieri satirice din literatura mondială, Peripeţiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek este, categoric, pe lângă un inteligent şi convingător manifest antirăzboi, şi unul dintre cele mai amuzante romane scrise vreodată. Tradus în aproape şaizeci de limbi în întreaga lume, este considerat o capodoperă a genului şi a fost deseori comparat cu nu mai puţin celebrul Don Quijote al lui Cervantes. Veţi fi seduşi iremediabil de aiuritoarele şi delicioasele aventuri ale lui Švejk, un soldat rotofei şi bonom, un ingenios hidalgo pierdut în imensitatea unui Imperiu Austro-Ungar sfâşiat de ororile şi absurdităţile Primului Război Mondial. Veţi râde, garantat, în hohote, fără să puteţi spune dacă Švejk este un idiot absolut sau o fiinţă de o inteligenţă ieşită din comun, un geniu al subversiunii. În plus, în traducerea de zile mari a lui Jean Grosu, trăncănelile nesfârşite şi hilare până la lacrimi ale bravului soldat Švejk sună atât de savuros, încât ai impresia că Jaroslav Hašek a scris direct în limba română.Fragment. Care va să zică, ni l-au ucis pe Ferdinand1, i se adresă menajera domnului Švejk care după ce părăsise cu ani în urmă serviciul militar, fiind declarat tâmpit iremediabil de către comisia medicală militară trăia acum din negoţul de câini, nişte pocitanii de cotarle vagabonde, cărora le ticluia pedigriuri false. În afară de această ocupaţie, suferea de reumatism şi tocmai îşi ungea genunchii cu alifie camforată. — Pe care Ferdinand, doamnă Mullerova? întrebă Švejk continuând să-şi maseze genunchiul. Eu cunosc doi. Unul, servitor la droghistul Prusa, care a băut o dată, din greşeală, o sticlă cu ulei de păr, celălalt, Ferdinand Kokoska, care adună căcăţei de câine. Nu-i nici o pagubă, nici de unul, nici de altul.— Dar, conaşule, e vorba de domnul Ferdinand, arhiducele de la Konopiste, ăla gras şi cucernic!— Maica ta Cristoase, strigă Švejk, asta-i bună! Şi unde i s-a întâmplat asta, mă rog, domnului arhiduce?— La Sarajevo, conaşule, ştiţi, cu revolverul: Trecea pe acolo cu arhiducesa lui, în automobil.— Ia te uită, doamnă Mullerova, în automobil! Păi, te cred, un domn ca el îşi poate îngădui asta şi nici prin minte nu-i trece cât de tragic se poate sfârşi o plimbare cu automobilul. Şi încă la Sarajevo; în Bosnia, care va să zică, doamnă Mullerova. O fi isprava turcilor. Da, da, n-ar fi trebuit să le luăm Bosnia şi Herţegovina. Să ştii că asta e, doamnă Mullerova... Care va să zică, domnul arhiduce e acum în împărăţia cerului. S-a chinuit mult?— Domnul arhiduce şi-a dat duhul numaidecât, conaşule. Cu revolverul nu-i glumă. Nu demult, la noi la Nusle, un domn s-a jucat cu revolverul; şi-a împuşcat toată familia şi pe deasupra şi portarul care se dusese să vadă cine trage la etajul trei.— Unele revolvere, doamnă Mullerova, nu iau foc, nici în ruptul capului. Sunt de felurite feluri. Ei, dar pentru domnul arhiduce şi-au cumpărat, desigur, ceva mai bun şi m-aş prinde că omul care i-a făcut-o s-a îmbrăcat frumos pentru treaba asta. Gândeşte-te numai: să tragi în domnul arhiduce e lucru mare. Nu merge să-l împuşti ca braconierul pe pădurar. Întâi şi-ntâi, cum te înfăţişezi înainte-i? Pentru că nu-i îngăduit să te apropii în zdrenţe de un domn ca dânsul. Trebuie să ai ţilindru, dacă vrei să nu-ţi puie poliţistul mâna-n guler.— Cică ar fi fost mai mulţi, conaşule.— Păi, cred şi eu, doamnă Mullerova, spuse Švejk, isprăvind cu masajul; dacă dumneata ai vrea să-l împuşti pe arhiduce sau pe împărat, de bună seamă că te-ai sfătui mai întâi cu cineva. Unde-s mulţi, şi minte-i mai multă: unul zice una, altul, alta, şi aşa se face treaba, cum spune şi imnul nostru. Principalul e să pândeşti momentul când îţi trece pe dinainte un asemenea domn. Aşa s-a întâmplat, dacă îţi mai aminteşti, cu domnul cela, Lucheni, care a înjunghiat-o pe răposata noastră Elisabeta cu stiletul... în timp ce se plimbau împreună. Te mai poţi încrede în cineva? De-atunci nici o împărăteasă nu mai iese la plimbare! Ei, dar soarta asta îi aşteaptă şi pe alţii. Şi-o să vezi, doamnă Mullerova, or să ajungă şi la ţar, şi la ţarină, şi poate că, ferească Dumnezeu, chiar la împărat, dacă de pe acu au început-o cu nepotu-su. Bătrânul are mulţi duşmani. Chiar mai mulţi decât Ferdinand. Cum spunea mai deunăzi un domn, la cârciumă: are să vie vremea când împăraţii or să pice unul după altul, şi nici procurorul-general n-o să-i scape. Pe urmă, neavând cu ce plăti consumaţia, cârciumarul s-a văzut silit să-l dea pe mâna poliţiei. Doar domnul i-a ars cârciumarului o palmă şi poliţaiului două. L-au ridicat cu duba şi l-au dus să se trezească. Da, doamnă Mullerova, multe se mai întâmplă în ziua de azi! Asta-i opierdere grea pentru Austria. Când eram militar, un infanterist l-a împuşcat pe căpitan. Şi-a încărcat flinta şi s-a dus la cancelarie. I -a spus că n-are ce căuta acolo, dar el îi dădea într-una că trebuie să-i vorbească domnului căpitan. Căpitanul a ieşit afară şi cât ai zice peşte i-a ars două perechi de palme. El a pus mâna pe flintă şi l-a găurit drept în inimă. Glonţul a ieşit prin spinarea domnului căpitan şi-a mai făcut şi paguba în cancelarie; a spart o sticlă cu cerneală şi s-au pătat actele oficiale.
