Descriere
Într-un orășel din Abruzzo, un tânăr preot se ridică din pat. Durerea este chinuitoare. Bandajul din jurul încheieturilor este îmbibat în sânge. Cu extremă prudență, preotul dezleagă bandajele. Rugămințile sale nu au primit răspuns, rănile sunt încă deschise. Tânărul închide ochii și începe să se roage. Roagă-te ca el să fie scutit de acea suferință. Să i se dea puterea să treacă testul. Și că nimeni nu-și cunoaște vreodată secretul ... Antarctica. În jurul lor, se deschide un deșert infinit de gheață și vânt. Grupul de bărbați ajunge cu greu la punctul marcat pe hartă. Și o identifică: intrarea într-o peșteră săpată cu zeci de ani mai devreme de cei care i-au precedat pe acel continent nelocuit. Când intră în tăcere religioasă, bărbații se găsesc în fața unui muzeu necunoscut de restul umanității, construit pentru a păstra artefactele despre care se crede că s-au pierdut pentru totdeauna. Dar au ajuns acolo doar pentru două obiecte. Și acum îi țin în mâini. Doar una lipsește, apoi zorii unei noi ere se vor ridica pe lume ...Prolog Provincia romană Siria, Palestina, 327 Soarele necruţător al Ierusalimului pârjolise pământul şi îl făcuse tare ca piatra. În ciuda căldurii din timpul zilei, muncitorii, cu busturile goale şi înarmaţi cu târnăcoape grele, nu îndrăzneau să rupă ritmul muncii. Doamna se afla prin apropiere, urmărindu-le fiecare mişcare, ascultând sunetele muzicale ale fierului care lovea pământul întărit. Ea şedea, la umbra cortului, pe un morman de pietriş aplatizat şi supraveghea săpăturile. Soldaţi romani încruntaţi stăteau de pază la fiecare colţ al ţarcului deschis. Aceşti bărbaţi şi camarazii lor, care înconjuraseră locul, nu erau legionari obişnuiţi, ci o cohortă de centurioni de elită, aleşi chiar de împărat. Nu existau ameninţări specifice la adresa doamnei şi nici măcar o atmosferă ameninţătoare în general. De fapt, cei mai mulţi oameni din Ierusalim îi susţineau activităţile şi îi apreciau generozitatea faţă de cei săraci. Dar nu trebuia să lase loc de greşeală. Un singur nemulţumit cu o praştie ar fi putut să producă un dezastru. Aceasta era mama împăratului, o împărăteasă puternică. Flavia Iulia Elena Augusta. Femeia de rând care devenise consoarta unui împărat, Constantinus Chlorus, şi care dăduse naştere altuia, şi mai important, pe care istoria va ajunge să-l cunoască drept Constantin cel Mare. Bărbatul care sfidase secole de tradiţie romană, măturase zeii şi se convertise la creştinism. Dacă el măturase zeii, atunci Elena fusese mătura. Atât de îndrăgostită era de această nouă religie creştină încât, la vârsta de aproape optzeci de ani – când cele mai multe femei de viţă nobilă, complet senilizate, erau purtate dintr-o cameră într-alta, prin confortabilele vile romane – sprintena Elena făcea pelerinaje în locuri îndepărtate, în căutarea relicvelor lui Iisus. Ajunsă în oraşul sfânt Ierusalim, împreună cu suita sa, uimise 4 ➢ oamenii de rând umblând printre ei, în pieţe şi biserici, întrebând ce ştiau de la strămoşii lor despre locul în care se află mormântul lui Iisus şi despre Golgota: locul în care fusese răstignit. Istoria transmisă oral era puternică. Trei sute de ani într-o ţară atât de veche şi de plină de legende nu însemnau decât un grăunte de timp. Acum, la doi ani de la începere, expediţia se apropia de final, iar succesul Elenei era uluitor. Construise biserici în locul din Betleem unde credea că se născuse Iisus şi pe Muntele Măslinilor, locul înălţării sale. Dar aceste descoperiri nu erau decât fleacuri în comparaţie cu imensa misiune de pe Golgota: zona cel mai des menţionată de către localnici ca fiind locul înmormântării lui Iisus. Cu două sute de ani în urmă, împăratul Hadrian începuse reconstrucţia Ierusalimului, în urma revoltelor violente şi distrugătoare ale evreilor. Pe Golgota, el acoperise terenul cu pământ şi ridicase un mare templu închinat lui Venus, şi Elenei îi revenise sarcina să distrugă clădirea, piatră cu piatră. Veneratul episcop Macarie al Ierusalimului era tovarăşul de nedespărţit al Elenei, sfătuitorul spiritual, şi el fusese cel care alesese locul pentru săpături, odată ce zona fusese eliberată. O echipă de bărbaţi cu târnăcoape şi lopeţi (cea mai mare parte sirieni şi greci), conduşi de un supraveghetor, un sirian impunător numit Safar, descoperise curând un mormânt vechi, tăiat în piatră în stil evreiesc. Safar îl ajutase pe Macarie să coboare pe o scară în groapa excavată şi, când bătrânul episcop revenise alături de Elena, proclamase, în lacrimi, că acesta era adevăratul mormânt al Mântuitorului. După câteva săptămâni, undeva în apropiere, săpătorii descoperiseră trei perechi de bârne de lemn, descompuse şi pietrificate. După ce fuseseră scoase din groapă şi aşezate pentru ca Elena să le cerceteze, ea şi Macarie declaraseră cu bucurie că acestea erau crucile lui Hristos şi ale celor doi hoţi. Dar care dintre ele fusese a lui Hristos?
