Descriere
„Poate că formula cea mai simplă de intrigăeste următoarea: inventezi nişte personajepitoreşti şi le împingi în situaţii imposibilesau încurcături stânjenitoare, din care le scoţiapoi în modul cel mai logic şi maispectaculos, făcându-le fericite.“Frances MarionFragmentFRANCES 1969 În ultima vreme, linia care desparte viaţa reală de film a început să se şteargă. Se întâmplă ca o amintire să năvălească peste mine, fie că e vorba de oglinda retrovizoare, spartă, a primei mele maşini, ori de fluturarea fantomatică a perdelei în faţa ferestrei deschise, pe când eram mică, şi impresionabilă, şi ţintuită la pat de febră. Sau de arcuirea ispititoare a buzelor unui bărbat al cărui sărut trebuie să-l fi cunoscut cândva în viaţa mea. Dar, cu cât zăbovesc mai mult asupra amintirii, cu atât sunt mai nesigură de unde mi se trage. Să fie cu adevărat o amintire de-a mea? Ori o fi împrumutată dintr-un scenariu scris tot de mine? Nu cumva perdeaua flutura din cauza unui ventilator electric ce nu apărea în cadru şi care era îndreptat în aşa fel încât să o mişte? Buzele bărbatului se arcuiau apropiindu-se de ale mele sau de aparatul de filmat? Mi-e din ce în ce mai greu să fac diferenţa. Şi, sinceră să fiu, nici nu ştiu dacă trebuie să-mi pese. Pe de o parte, mi-ar fi mai uşor să-mi petrec restul zilelor convinsă că toate amintirile mele, mai ales cele neplăcute, au fost născocite ca să fie trăite de altcineva, pe ecran. Pe de altă parte, dacă nu pot să-mi revendic apartenenţa amintirii capului lui Fred odihnindu-mi-se pe pernă în fiecare noapte, de parcă n-ar fi putut să stea departe de mine nici măcar în vis, cum Dumnezeu să fiu în stare să mai adorm vreodată? Iar cei care pot să-şi catalogheze cu certitudine amintirile – reale sau cinematografice – se împuţinează la număr pe zi ce trece. Ba nu, nu se „împuţinează“, Fran. Ăsta e un cuvânt fandosit. Spune-o de- a dreptul! Oamenii aceia mor. Prietenii tăi, colegii, toate relicvele hollywoodiene, aşa cum eşti tu însăţi, pier, se duc unul câte unul. Asemenea cailor de război după ce, bătrâni fiind, sunt lăsaţi să umble în voie pe câmp; sau a plantelor care au stat atârnate prea mult timp în vitrina florăriei. Chiar şi când eram absolut sigură că mă aflam în faţa unei case reale, în care intrasem de multe ori înainte, şi simţeam pe obraji suflul răcoritor al vântului, nu al ventilatoarelor de pe platoul de filmare, nu mă puteam abţine să nu ating stucul zgrunţuros de pe zid, ca să fiu sigură că nu pot trece cu degetul prin el. Aşa am făcut şi acum. Am atins peretele. Apoi am sunat din nou la uşă.Descriere Autoarea bestsellerurilor internationale Lebedele de pe Fifth Avenue și Sotia aviatorului ne ofera un nou roman cuceritor care imagineaza prietenia si parteneriatul creativ dintre doua simboluri ale Hollywoodului. Legendele unei epoci – Mary Pickford, Frances Marion, Charlie Chaplin, Rudolph Valentino, Lillian Gish, Louis B. Mayer – prind viata altfel decat sub reclamele luminoase, devin mai umane, dar si mai seducatoare. Intr-un univers dominat de barbati, asa cum era Hollywoodul la inceputul secolului XX, doua femei viseaza nu doar la o cariera in cinema, ci si sa schimbe gustul publicului, venind cu idei noi, indraznete. Una joaca in filme de mare succes, cealalta scrie scenarii si regizeaza. Lumea filmului le recunoaste talentul, le premiaza cu Oscaruri si le consacra definitiv. Lumea reala se dovedeste insa a fi mai putin generoasa si le rezerva altfel de surprize.
