Descriere
Eu Și Soacră-mea de Jane Green descarcă romanul online gratis .PDF Romanul îi are în rolurile principale pe Ellie şi Dan Cooper. Relaţia lor porneşte de la o întrevedere banală, aşa cum multe alte relaţii încep – fără să fie puse la cale, fără ca vreunul din cei doi să aibă prea mari aşteptări. Se simt bine împreună, iar lucrurile avansează într-atât încât cei ei ajung să formeze o familie. Toate sunt bune şi frumoase, ca-n filme. Toată lumea se poartă frumos cu toată lumea, cerul fiind aproape veşnic senin. Întâmplarea face ca Ellie să fi rămas fără mamă, iar relaţia cu tatăl ei să fie tot mai rece cu trecerea anilor. Din acest motiv a sperat mereu să facă parte dintr-o familie mare, o familie frumoasă în care să se integreze şi pe care să o aprecieze, ştiind cât de mult contează acest segment în viaţa unui om. Sufletul îi era plin de bucurie când a cunoscut familia lui Dan Cooper. Doi părinţi care se iubeau şi care, în afară de Dan, mai aveau alţi doi copii. Familia lor părea perfectă, iar Ellie era nerăbdătoare să se integreze, lucru la care a visat încă de mică. Însă lucrurile nu sunt niciodată aşa de simple pe cum par. Viitoarea soacră a lui Ellie, Linda, era extrem de nerăbdătoare ca fiul ei preferat să se căsătorească şi, cu ocazia asta, să aibă şi ea o fiică. Avea una deja, sânge din sângele ei, însă nu s-au înţeles niciodată aşa cum şi-ar fi dorit, motiv pentru care o noră era o şansă în plus de a avea în familie fiica pe care şi-a dorit-o întotdeauna. De aici lucrurile au evoluat un pic cam prea mult. Linda, soacra din acest roman, se oferă să suporte toate cheltuielile de nuntă ale lui Ellie şi Dan. Din acest motiv consideră că este îndreptăţită să organizeze totul, în ciuda a ceea ce îşi doreşte de fapt mireasa. Iar aici încep de fapt problemele. Mirii îşi doresc o nuntă mică, însă Linda organizează o nuntă cu 300 de invitaţi. Tot ea alege biserica, localul, meniul, florile, decoraţiunile şi… chiar şi rochia miresei. Ellie, mireasa, despre care am crezut de câteva ori că e lipsită de cojones, are de fapt prea mult bun simţ, fiindu-i ruşine să se impună şi să aibă parte de nunta pe care şi-o doreşte. Însă nunta trece, iar pietrele rămân. Soacra simte că trebuie să fie omniprezentă şi să ia adesea decizii în numele celor doi, în vreme ce Ellie ajunge să fie dezgustată de prea multă afecţiune şi prea puţină libertate.O mare parte din romanul Eu şi soacră-mea al lui Jane Green se reduce la limite. Limite care sunt încălcate adesea, nu neapărat cu gând rău. Uneori fiind vorba chiar şi de limite ale bunului simţ. Soacra romanului ajunge inclusiv să îi spună protagonistei că nu e ok să aibă prietene frumoase, ca nu cumva soţul ei să se simtă atras de ele. Acum, serios vorbind, ce femeie (soacră) ar fi capabilă să spună despre fiul ei că e în stare să îşi părăsească familia pentru altă femeie? Însă în general Linda (soacra din acest roman) face cam toate lucrurile care o scot din minţi pe Ellie. Eu cred că de multe ori nici măcar nu îşi dă seama, ci doar încearcă să se apropie cât mai mult de „noua fiică”, uitând uneori că există anumite limite. Limite care, desigur, sunt oarecum diferite de la om la om.Căsnicia se rupe după aproximativ 2 ani. Aici cartea a început să pară mai interesantă. Eram curioasă dacă ruptura e definitivă sau dacă lucrurile se vor rezolva. Eram curioasă dacă Ellie se va descurca singură, dar şi care sunt sentimentele care o încearcă. Oare ce simte o femeie în momentul în care pune punct unui astfel de capitol din viaţa ei? Sau ce simte dacă nu pune punct? Oare cât şi cum simte? Şi sunt sentimente omniprezente sau îi dau pace în timpul nopţii? Ori fix nopţile sunt cele mai grele? Sunt, într-adevăr, multe întrebări pe care le puteam pune, însă cartea nu e o dramoletă romantică (ah, ce bine!), ci este un roman firesc, aproape de realitatea zilelor noastre.„Ştiu că dragostea nu e de-ajuns, că trebuie să îi preţuieşti pe cei pe care îi iubeşti, că a spune „Te iubesc” nu e suficient, că trebuie să-ţi arăţi dragostea în fiecare zi, chiar când greutăţile vieţii aproape că te împiedică să faci asta.” (pag. 139)Cred că per total este o carte drăguţă. Nu e antrenantă ca alte lecturi, însă e firesc pentru o carte din categoria chic lit. Poate fi citită cu uşurinţă oriunde şi oricând, căci nu necesită un grad prea mare de atenţie, nefiind personaje multe sau acţiune complexă.
