Descriere
A de la Andromeda de Fred Hoyle şi John Elliot top cele mai vindute carti carte .PDF Cartea (serialul) prezintă un grup de oameni de ştiinţă care detectează un semnal radio dintr-o galaxie îndepărtată (Andromeda), care conţine instrucţiuni pentru proiectarea unui computer avansat. Când computerul este construit şi pus în funcţiune, acesta dă oamenilor de ştiinţă instrucţiuni pentru crearea unui organism viu, numit Andromeda. Cu toate acestea, unul dintre creatorii Andromedei, John Fleming, se teme că Andromeda are ca scop subjugarea omenirii. Intresant în această carte este faptul că apare conceptul de inteligenţă artificială. Romanul are, de asemenea, un farmec aparte, deoarece ne introduce în atmosfera începuturilor informaticii şi a computerelor: hardware "cât dulapul" şi software scris pe pe cartele perforate şi benzi magnetice şi teleimprimatoare pe post de imprimante. Ca o curiozitate tehnică: titlul fiecărui capitol începe cu A... de la Andromeda.FRAGMENT:Judy învăţase câte ceva din ce făcea echipa. Mesajul din Andromeda continuase multe săptămâni fără a se repeta şi apoi revenise – şi luase totul de la capăt. Acesta le permise să completeze golurile din prima transmisie; dat fiind că Pământul se rotea, ei nu erau în stare să-l recepţioneze decât în orele în care emisfera apuseană făcea faţă constelaţiei A; 12 ore din 24 sursa sa cobora sub orizont. Când mesajul reîncepea, rotaţia Pământului era într-o altă fază, aşa că o parte din pasajele pierdute puteau fi din nou recepţionate; astfel, la sfârşitul celei de-a treia reluări, îl aveau în întregime. Personalul de la Bouldershaw Fell continuă să asculte, dar nu descoperi nicio deviere. Oricare ar fi fost sursa, ea avea un singur lucru de spus şi continua să-l spună.Nici unul din cei interesaţi nu se mai îndoia acum că era vorba de un mesaj. Chiar departamentul comandorului de aviaţie Walting se referea la el ca la „emisiunea A”, de parcă sursa şi identitatea erau în afara oricărei îndoieli. Lucrul efectuat asupra lui fu catalogat de ei ca „Proiectul A”. Era un mesaj foarte lung, iar punctele şi liniile, o dată rezolvate matematic, se adunau în grupuri de cifre, lungi de multe milioane. Fără maşinile de calcul ar fi fost necesară o viaţă întreagă pentru a fi convertite în formule normale: chiar şi aşa era nevoie de luni întregi. Fiecare maşină trebuia instruită cum să opereze cu cantitatea de informaţie ce i se dădea şi Judy învăţă că aceasta se numea „programare”. Un „program” consta dintr-un grup de calcule introduse pe cartoane perforate, care puneau maşina să facă treaba cerută. Grupul de cifre ce trebuia analizat era apoi introdus, şi maşina dădea răspunsul în câteva secunde. Această operaţie se cerea repetată pentru fiecare punct de vedere nou al fiecărui grup de cifre. Din fericire calculatoarele mai mici puteau fi întrebuinţate pentru a prepara materialul maşinilor mai mari, şi toate maşinile posedau, în afară de elementele pentru înregistrare, control, calcul şi exprimare, o rezervă convenabilă de memorie, aşa că răspunsurile noi se puteau baza pe experienţa celor mai vechi.
