Descriere
Voiam să fiu eroină şi mă prefăceam c-aş fi. M-am priceputîntotdeauna la prefăcătorie. Mi-am petrecut primii doisprezeceani din viaţă jucându-mă de-a Bătălia de la Stirling Bridge 1cucei cinci fraţi mai mari ai mei – şi, cu toate că sunt fată, ei mălăsau să fiu William Wallace, despre care se crede că ar fistrămoş de-al nostru, pentru că eu ţineam cele mai înflăcăratecuvântări de bătălie. Doamne, cât m-am străduit săptămânatrecută. Doamne, cât am încercat. Dar acum ştiu că sunt olaşă. După ridicola înţelegere pe care am făcut-o cuHauptsturmfuhrerul SS von Linden, am înţeles că sunt o laşă.Şi o să vă spun tot ce-mi cereţi, tot ce-mi pot aminti. Până încel mai mic detaliu.Iată ce înţelegere am făcut. O notez ca s-o păstrez vie înminte.— Hai să încercăm aşa, mi-a zis Hauptsturmfuhrerul. Cumai putea fi mituită?Iar eu i-am spus că-mi voiam hainele înapoi.Acum pare un fleac. Sunt convinsă că el se aşteptase ca
1 Bătălie (11 septembrie 1297) din Primul război de independenţă al Scoţiei, în carerăsculaţii lui Andrew Moray şi William Wallace au zdrobit cavaleria forţelorengleze conduse de John de Varenne, conte de Surrey, şi Hugh de Cressingham, pepodul dinspre Stirling, semănând panica în restul trupelor şi silindu-le să se retragă.
răspunsul meu să fie ceva sfidător – „Dă-mi Libertatea” sau„Victorie” – sau ceva generos, de pildă: „N-o mai hărţui penenorocita aia de fată din Rezistenţa franceză, ci îndură-te şidă-i o moarte demnă”. Sau, cel puţin, ceva mai direct legat decondiţia mea din momentul acela, cum ar fi „Te rog, lasă-măsă mă duc la culcare” sau „Dă-mi de mâncare” sau „Scapă-măde blestematul ăsta de drug de fier pe care mi l-aţi ţinut legatîn spinare în ultimele trei zile”. Dar eu eram gata să continui,fără somn, nemâncată şi în picioare încă o bucată de vreme,numai să nu fiu silită s-o fac în lenjerie de corp – foartemurdară şi udă, uneori, şi atât de UMILITOARE. Căldura şidemnitatea fustei mele de flanelă şi a puloverului de lânăvalorau mult mai mult pentru mine, atunci, decât patriotismulsau integritatea.Şi, astfel, von Linden mi-a vândut hainele înapoi, una câteuna. Cu excepţia fularului şi a ciorapilor, fireşte, care îmifuseseră luaţi mai devreme, ca să nu mă spânzur cu ei (fiindcăîncercasem). Puloverul m-a costat patru seturi de coduri deradiotelegrafie – toată seria de poeme criptate, parole şifrecvenţe. Von Linden mi-a îngăduit să-mi recapăt puloverulimediat, fără să-mi pună la îndoială informaţiile. Mă aştepta încelulă, când m-au dezlegat, în cele din urmă, după acele treizile îngrozitoare, deşi la început am fost incapabilă să îmbracnenorocitul de pulover; dar numai să-l pun peste mine ca peun şal a fost o alinare. Acum, odată ce am reuşit în sfârşit să-lîmbrac, mă îndoiesc c-o să-l mai dau jos vreodată. Fusta şibluza m-au costat mai puţin decât puloverul, şi pentru pantofin-am dat decât un set de coduri pentru fiecare.Au fost unsprezece seturi, în total. Cu ultimul ar fi trebuitsă-mi răscumpăr furoul. Remarcaţi cum a aranjat el ca eu să-
mi primesc hainele de la cele exterioare la cele de dedesubt,astfel încât să fiu nevoită să trec prin chinul dezbrăcării în faţatuturor de fiecare dată când mi se returna un alt articol. El erasingurul care nu se uita – m-a ameninţat că mi le ia înapoi petoate când i-am sugerat că pierdea un spectacol nemaipomenit.Era prima oară când vătămările acumulate erau într-adevărexpuse şi mi-ar fi plăcut ca el să-şi fi privit capodopera – înspecial braţele mele – şi, de asemenea, prima oară când eramîn stare să stau pe picioarele mele un timp şi aş fi vrut să mădau mare. În orice caz, am hotărât să mă descurc fără furou,ceea ce m-a scutit şi de neplăcerea de a mă dezbrăca din nouca să-l iau pe mine şi, în schimbul ultimului set de coduri, amcăpătat cerneală şi hârtie – şi un pic de timp.
