Descriere
Înaintau amândoi în vârful picioarelor, cu mare grijă, și de câte oripodeaua scârțâia mai puternic, se opreau brusc, ținându-și răsuflarea. Și înacea clipă, aproape fără să-și dea seama, Ieronim apăsa butonul lămpii debuzunar și rămâneau pe întuneric.— Să nu-ți fie teamă, îi șopti când, puțin timp în urmă, se împiedică de ofrânghie pe care nu o putuse vedea și, rezemându-se, ca să nu cadă, de undulap, una din uși se deschise încet, scârțâind prelung, ca un geamăt înfundat.Să nu-ți fie teamă. Nu e nimeni în toată casa...— Atunci de ce vorbești atât de încet? îl întrebă celălalt.Ieronim reaprinse lanterna și roti de câteva ori conul de lumină în jurulbăiatului, fără să-l înalțe totuși până în dreptul figurii. Dar nu avea nevoie. Ovedea destul de bine: fața ofilită de licean, cu ochii adânciți nefiresc în orbite,buzele subțiri și părul tuns scurt, cu un început de breton pe frunte.— Spuneai că te cheamă Vlad, nu e așa?— Vlad. Vladimir Iconaru.— Află de la mine, amice Iconaru, spuse apropiindu-și puțin capul, căniciodată, nimeni, în nici o piesă de teatru, în nici un roman, în nici o poezie,nimeni, repet, n-a cutezat să vorbească cu glas normal când se introducenoaptea în podul unei case străine și se introduce, ca noi, cu un scop binePrecizat: să găsească lada în care văduva eroului de război, generalul IancuCalomfir, a păstrat cu pietate uniformele de gală ale soțului ei; să găsească,zic, lada, să-i spargă lacătul. Să fure cele două uniforme. Repet, să fure douăuniforme de general.
