Descriere
Ofelia Kendrake smuci sertarul dulapului din camera de hotel,smulse cele câteva lucruri care-i aparţineau şi le aruncă într-o geantămare din material textil care îi servea drept valiză, loc de depozitare şicămin improvizat, totul asamblat într-un colet uşor decolorat.Jenny Kendrake se ridică în capul oaselor în pat şi clipi, năucită dinpricina strălucirii bruşte a lămpii cu gaz, stăpânită de confuzia totală acelui trezit dintr-un somn profund, în toiul nopţii.— Ce-i asta? Ce naiba se întâmplă?— Trebuie să plecăm de-aici, asta-i tot, rosti Ofelia înşfăcândsingura rochie de călătorie prezentabilă a surorii ei şi azvârlind-o sprefata care o privea uluită. Îmbracă-te. Acum!Jenny se zgâi la ea pentru un moment, apoi făcu ochii mari rândpricepu. Îşi ridică braţul şi aţinti un deget, într-un gest teatral, spresora ei.— Ai trişat, nu-i aşa?Ofelia se îndreptă de spate, înălţându-se atât cât îi permitea destulde impresionanta statură de 1,70 metri şi îi aruncă surorii ei o priviresemeaţă.— Cu siguranţă, n-aş spune că am trişat.Jenny îşi îngustă ochii, suspicioasă.— Altcineva ar zice că ai trişat?— Altcineva exact aşa a spus, rosti Ofelia cu asprime. Este unbărbat josnic, meschin şi de-a dreptul dezgustător şi de aceea trebuiesă plecăm de aici. Traversă camera, se apropie de un şifonier ponositşi smuci uşa, murmurând: Nu am trişat.— Atunci, de ce trebuie să plecăm? Întrebă Jenny pe un tonatotştiutor.Ofelia o fixă din nou cu privirea.— Deoarece el crede că am trişat. Sincer, nu ştiu ce s-a întâmplat.Clătină din cap, încă încercând să-şi dea seama ce se petrecuse cuadevărat. Dar se pare că au fost prea mulţi aşi în pachet, iar câţivadintre ei – deşi nu din vina mea, ca să ştii, au ajuns în mâna mea.Jenny gemu şi se prăbuşi pe spate, în pat.— Ai trişat!— Nu, sincer. Sprâncenele Ofeliei se împreunară din pricinanedumeririi. Nu eu am trişat. Probabil că altcineva a făcut-o.Jenny se ridică în coate.
