Descriere
Scândiurile parchetului se aliniau perfect într-o succesiune de nezdruncinat; onuanţă închisă,apoi una deschisă şi tot aşa.Lustruită fără cusur,oglinda parchetului reflecta unduirea domoală a rasei negrece se îndrepta domol către biroul Maicii Superioare.Doar păcănitul ritmic alsingurei perechi de pantofi negri şi ticăitul bătrânului ceas uriaş din vorbitorulmănăstirii tulburau liniştea dimineţii.Laurie O'Neill tuşi discret.„Uite,se gândi ea,cel puţin ştiu că sunt încă vie”.Scame mici de praf dansau în fâ ii oblice de lumină ș filtrate de uşa de la intrare şiLaurie se trezi urmărind hipnotizată aceste volute.Se înfioră.Totul era atât de tăcut.O tăcere nepământeană.Răsuflă adânc şi îşi potoli cumâna apăsată pe piept bătăile inimii.Dar nu reuşi mult timp să se calmeze.Întreaga ei fiinţă se împotrivea liniştii desăvârşite din mănăstire.O împrejmuia înfalduri tăcute,fară să o atingă sau să o cuprindă în întregime.De ce? Ceva nu eraîn regulă.Se străduise din greu; încercase totul.Şi totuşi se simţea invadată de unimens gol interior,în ciuda oricărei încercări sau explicaţii posibile.Era mereuprezent,chiar în mijlocul fiinţei ei,ca o imensă sferă de vid care cerea dureros săfie umplută.Ajungând la capătul holului,Laurie se opri şi ascultă.Abia auzit,de departeajunsese la ea începutul unui psalm.Era utrenia.Surorile se adunau toate încapela cu boltă înaltă pentru meditaţie şi rugăciunea de dimineaţă.Ascultândatentă sunetele frumoase şi pure,Laurie privea pierdută holul larg din faţă,zăbovind asupra uşii,bogat ornamentate,de la intrare.În acea clipă se simţi brusc azvârlită cu cinci ani în urmă,în dimineaţa aceearăcoroasă de septembrie,când,împreună cu cea mai bună prietenă din liceu,EllenFarrel,trecuse prin aceeaşi imensă uşă dublă,cu inima zvâcnind,cu mâinitremurătoare şi ultima ţigară fumată până la filtru cu gesturi studiate şi apoiaruncată în boscheţii ce străjuiau intrarea.Trebuie să fie cam cinci ani de când,cu capul sfidător înălţat şi cu ochii luminaţide visele tinereţii,şi-au început noviciatul la „Surorile îndurării Divine”.Ellen rezistase exact şase săptămâni.Era clovnul clasei.Ea le făcea să râdă înîncordarea primelor zile,când regulamentul era explicat cu grijă într-o manierăclară şi netedă asemenea scândurilor din parchet,iar tăcerea se drapa în jurul lorîn falduri sufocante.
