Descriere
Clădirea cea veche se pregătea de culcare. Sub cerul inundat de stele, zidurile ei albe străluceau, amintind că străjuia Piaţa Boonsboro de peste două secole. Chiar şi intersecţiile se liniştiseră, tolănindu-se în amestecul de lumini şi umbre. Toate ferestrele şi vitrinele dinspre Main Street păreau adormite, bucuroase să se poată odihni sub mângâierea nopţii de vară. La fel ar fi trebuit să facă şi ea, se gândi Hope. Să se adune, să se tolănească. Să doarmă. Asta ar fi fost o alegere înţeleaptă, iar Hope se considera o femeie înţeleaptă. Ziua cea lungă o epuizase, şi în zori, Carolee urma să-şi facă minunata apariţie pentru a pregăti micul dejun. Hangiţa putea să se ducă la culcare. Oricum, nu era nici măcar miezul nopţii. Pe când locuia şi lucra în Georgetown, rareori reuşea să se retragă mai devreme. Desigur, pe atunci conducea hotelul Wickham şi dacă n-avea de rezolvat vreo criză minoră sau solicitarea vreunui client, ieşea într-unul dintre nenumăratele cluburi deschise până târziu. Orăşelul Boonsboro, ascuns la poalele colinelor ce străjuiesc munţii Blue Ridge din Maryland, avea, cu siguranţă, o istorie bogată şi legendară, avea farmecul său propriu – datorat, printre altele, şi hanului renovat pe care îl conducea Hope –, însă nu era faimos pentru viaţa de noapte. Asta urma să se schimbe după ce se inaugurau restaurantul şi berăria prietenei sale Avery. Şi era chiar amuzant să vezi ce scosese energica Avery McTavish din noul ei proiect, situat vizavi de propria pizzerie. Înainte de sfârşitul verii, Avery avea să se împartă între conducerea celor două localuri, îşi zise Hope. Şi oamenii mai spuneau despre ea că navea stare. Aruncă o privire prin bucătărie: era curată ca un pahar, caldă şi primitoare. Tăiase deja fructele, verificase proviziile, umpluse frigiderul. Deci totul era pregătit pentru Carolee, care urma să prepare micul dejun pentru oaspeţii care acum se retrăseseră în camerele lor. Îşi terminase hârtiile, verificase toate uşile şi-şi făcuse rondul pentru a se asigura că totul era în regulă. Treaba era încheiată, şi cu toate astea nu era pregătită să se retragă în apartamentul ei de la etajul al treilea. În schimb, îşi turnă un pahar generos de vin şi mai dădu o ultimă tură prin hol, stingând candelabrul de deasupra mesei centrale împodobite cu un aranjament floral de mare efect.