Descriere
Rebecca McKinnon căzu înapoi pe perna de satin, în timp cedurerea devenea tot mai intensă. Cu degetele care păreau să nuţină seama de comenzile din mintea ei luă scrisoarea de pemăsuţa aflată lângă pat şi o citi poate pentru a suta oară de cîndo primise, cu o zi în urmă. O cuprinse chinul, împreună cu ouimire ameţitoare, plină de speranţă. Ezra! In sfârşit, Ezra ogăsise. Şi asta însemna că probabil şi Rachel o va găsi.Lacrimi de frustrare şi de durere îi ardeau ochii. îi va spune luiRachel ceea ce el ştia? Va aranja oare el o confruntare întremamă şi fiică?Rebecca se înfioră. Capul începu să-i zvâcnească şi aruncăîntr-o parte cuvertura de catifea roşie care o acoperea, luptându-2se să coboare din pat. Străbătu încăperea, tremurând pepicioarele subţiri; trupul ei, odată voluptuos, era acum istovit şischeletic sub cămaşa de noapte din mătase bej.Pe tăblia scrinului, băutura aştepta - alinare de culoarea ambrei- închisă într-o sticlă de cristal.Un fior de gheaţă străbătu sufletul Rebeccăi cînd destupă sticlaşi îşi turnă o generoasă cantitate într-un pahar, apoi puse dopul şiaşeză sticla la locul ei.Încăperea, deja mohorâtă, se întuneca şi mai mult; furtuna carebătea dinspre mare ajunsese aproape de oraşul Providence.Vântul aspru, care-şi anunţa sosirea, se auzea deja ţiuind în jurulstabilimentului Rebeccăi şi se strecura spre podeaua de lemn,învăluindu-i picioarele goale.Ea ridică paharul, într-un toast batjocoritor: „în cinstea lui Ezra.Pentru marinarul vorbăreţ care-i înşelase încrederea într-unsaloon din Seattle. Pentru propria ei tinereţe pierdută."Privi ţintă imaginea umbrită din oglinda înnegrită de fum,zgâriată, de deasupra bufetului, şi scoase un suspin.Părul ei lung, de abanos, era presărat cu fire argintii, iarexpresia arzătoare părăsise de mult ochii ei mari/ de ametist,lăsându-i opaci, goi. Obrajii ei erau supţi şi lipsiţi de orice culoare,buzele ei, altădată cărnoase Şi roşii, se subţiaseră de-a lungulanilor de singurătate şi regret.Unde era acum cealaltă Rebecca? Unde era femeia spirituală,plină de viaţă, care îi întorsese zâmbetul din atâtea oglinzi cu multmai frumoase?- Moartă, zise Rebecca cu voce tare, răspunzându-şi. Dădurepede pe gât băutura, cu o mişcare smucită.- Moartă, moartă, moartă!Muşchii spatelui se relaxară cu o forţă convulsivă, de îndată ceconiacul îşi făcu efectul. Un sughiţ de plâns i se ridică în gât şirămase acolo, mai dureros decât boala vicioasă care îi măcinamăruntaiele, care îi sfâşia muşchii.Uşa dormitorului se deschise cu grijă.
