Descriere
Istoria de faţă am auzit-o la vechea Cafenea a Acvilei, undeva în Florida1, prin ţinutul Piedad. Se dezbătea problema cunoaşterii. Cineva a invocat teza platoniciană cum că toate au fost văzute de noi într-o lume anterioară, astfel încât a cunoaşte înseamnă a recunoaşte; tatăl meu, cred, l-a citat pe Bacon care scrisese că, dacă a învăţa înseamnă a-ţi aminti, a ignora înseamnă, de fapt, a fi uitat. Alt interlocutor, un domn în vârstă, care trebuie să se fi simţit întrucâtva pierdut în toată această metafizică, se hotărî să ia cuvântul. Spuse cu lentă siguranţă: — Nu izbutesc să înţeleg problema arhetipurilor platoniciene. Nimeni nu-şi aminteşte care a fost prima oară când a văzut culoarea galbenă sau culoarea neagră, sau prima oară când a prins gustul cutărui fruct, poate din pricină că era mic copil şi nu putea să ştie că inaugurează astfel un şir extrem de lung. Şi, totuşi, există alte prime dăţi pe care nimeni nu ie uită. Eu v-aş putea istorisi ce mi-a lăsat o anumită noapte pe care o readuc adesea în amintire, cea din treizeci aprilie '72. Pe vremuri, vilegiaturile erau mai lungi, dar nu ştiu totuşi din ce pricină am zăbovit până la acea dată la ferma unor veri, familia Dorna, la câteva leghe bune de Lobos. Pe atunci, unul dintre argaţi, Rufino, mă iniţiase în tainele câmpului. Mă apropiam de treisprezece ani; el mă întrecea destul de mult în vârstă şi avea faimă de semeţ Era foarte dibaci; la trântă, cel biruit era întotdeauna adversarul. Într-o vineri, mi-a propus ca sâmbătă seara să mergem în sat să petrecem. Am acceptat, de bună seamă, fără a şti prea bine despre ce e vorba. L-am prevenit că nu ştiu să. Dansez; mi-a răspuns că dansul se poate învăţa cu uşurinţă. După cină, pe la şapte şi jumătate, am pornit. Rufino se dichisise de parcă ar fi mers la bal şi purta cu mândrie un pumnal de argint; eu nu-mi luasem cuţitul, de teama glumelor pe seama mea. Peste puţin, am şi zărit primele case. Domniile voastre n-aţi fost niciodată Ia Lobos? N-are nici o însemnătate; nu există aşezare de provincie care să nu fie aidoma celorlalte, până şi prin faptul de a se socoti deosebită. Aceleaşi ulicioare cu glod bătătorit, aceleaşi gropi, aceleaşi case făcute parcă pentru a da celui urcat pe cal mai multă importanţă. Am descălecat undeva, la un colţ, în faţa unei case vopsite în albastru deschis ori în trandafiriu, cu o firmă pe care scria La Estrella. În faţă aşteptau legaţi de stâlpi vreo câţiva cai din cei mai arătoşi. Prin poarta dinspre uliţă, uşor întredeschisă
