Descriere
Amelia d’Orsay îşi muşcă interiorul obrazului, reprimând unmic strigăt de victorie. Chiar şi la o mică petrecere ca aceasta, erafoarte probabil ca strigătul neaşteptat de bucurie al unei doamnecu educaţie aleasă să atragă atenţia, iar Amelia nu avea chef să seexplice în faţa puzderiei de tinere domnişoare care o înconjurau.Mai ales că motivul bucuriei nu era vreun câştig la masa unde sejucau cărţi sau vreo cerere în căsătorie, ci mai degrabă finalizareaunui meniu de cină.îşi imagină scena. „O, Lady Amelia", ar fi zis una dintre tinereledomnişoare, „numai tu te-ai putea gândi la mâncare intr-unmoment ca acesta."Ei bine, nu era ca şi cum Amelia ar fi plănuit să stea în salade bal, visând la meniurile pentru vacanţa de vară a familiei sale.Dar de săptămâni întregi fusese preocupată să găsească un sosnou pentru fazanul umplut, unul care să înlocuiască vechiulsos fiert de cidru. Ceva dulce, dar acrişor în acelaşi timp, cevasurprinzător, dar familiar, ceva inovativ, dar simplu. Şi acum, însfârşit, găsise răspunsul. Sos de mure. Desigur, strecurat. O, poateşi fiert împreună cu nişte cuişoare.Se hotărî să noteze ideea mai târziu, în cartea ei de meniuri, şialungă imaginea mâncării pentru a afişa un zâmbet pieziş. Acum,în mod oficial, vara la Briarbank avea să fie perfectă.Doamna Bunscombe trecu pe lângă ea, învăluită în volane demătase roşie.- E unsprezece şi jumătate, rosti melodios amfitrioana petrecerii.E aproape miezul nopţii.