Descriere
Iată o scenă frumoasă pentru un glob de zăpadă: Suntem în luna decembrie, iar Hanna, Emily, Aria şi Spencer sunt într-a unşpea. Ninsoarea acoperă ca o pătură gazonul perfect îngrijit din Rosewood şi se adună pe maşini. Luminiţele de Crăciun sclipesc la ferestre, iar copii cu obraji bucălaţi, ca de heruvimi, nu mai contenesc cu scrisorile pentru Moş Crăciun. Pacea domneşte peste întregul oraş, mai ales peste micuţele mincinoase. Acum, că ucigaşul lui Alison Di-Laurentis e la închisoare şi A. e moartă, în sfârşit, se pot relaxa. Dar ele habar n-au că am de gând să reiau lucrurile de-acolo de unde le-a lăsat A. Voi fi noua A. şi mi-am făcut propria listă, la ghiciţi, cine e în fruntea răutăţilor? Corect: Hanna, Emily, Aria şi Spencer. Iar aceste patru mincinoase au fost foarte rele! Hanna a fost prinsă furând dintr-un magazin şi a făcut praf maşina fostului ei prieten. Emily şia sfidat de atâtea ori părinţii, încât au trimis-o în Iowa. În urma întâlnirilor Ariei cu profesorul ei de engleză, când cei doi s-au sărutat de mama focului, el a fost concediat. Iar Spencer cred că a fost cea mai rea dintre toate. N-a fost destul că i-a furat logodnicul surorii sale - i-a mai furat şi referatele la economie şi-a împins-o pe Melissa pe scări când aceasta a aflat ce făcuse. Ţţţ... Mincinoasele astea zău că merită cărbuni în şosetele de Crăciun - ba chiar mai rău! Mare noroc că sunt aici ca să mă asigur că vor primi ceea ce li se cuvine. E doar o chestiune de timp până când micuţele mincinoase se vor murdări din nou pe mâini - mai ales acum, când ele cred că A. a dispărut. Oare în ce belea vor mai intra de data asta? Păi, nu va trebui decât să stau pitită... şi să pândesc. Voi pândi şi voi pândi şi voi ajunge să înţeleg cu ce fel de ticăloase am de-a face. O să aflu eu totul.