Descriere
FAMILIA DASHWOOD ERA STABILITA de mult în Sussex. Domeniul eramare, iar reşedinţa era la Norland, în mijlocul proprietăţii unde, timp de maimulte generaţii, familia dusese o viaţă atât de respectabilă încât treziseadmiraţia unanimă a cunoştinţelor din vecinătate. Fostul proprietar al acestuidomeniu fusese un burlac care trăise până la o vârstă foarte înaintată şi care,pe parcursul a mulţi ani din viaţă, o avusese pe sora sa drept tovarăşăconstantă şi menajeră. Dar moartea ei, cu zece mai înainte de a lui, adusemari schimbări în casă; pentru a-i suplini lipsa, el invită şi primi în casa luifamilia nepotului său, domnul Henry Dashwood, moştenitorul legal aldomeniului Norland şi persoana căreia intenţiona să i-l lase moştenire. Însocietatea nepotului, a nepoatei şi a copiilor lor, bătrânul domn îşi petreceaîn mod plăcut zilele. Afecţiunea faţă de ei spori, Atenţia constantă a doamneişi a domnului Dashwood faţă de dorinţele lui, atenţie care nu izvora dininteres, ci din bunătatea inimii, îi oferi bătrânului tot confortul pe care vârstalui înaintată l-ar fi putut primi; iar veselia copiilor lor adăugă culoareexistenţei lui.Dintr-o fostă căsătorie, domnul Henry Dashwood avea un fiu, iar de laactuala sa soţie trei fete. Fiul, un tânăr serios şi respectabil, era un om custare, căci la majorat primise jumătate din averea considerabilă a mamei lui.Mai mult decât atât, prin căsătorie, care avusese loc la scurt timp dupăaceea, îşi sporise averea. De aceea, pentru el moştenirea domeniului Norlandnu era chiar atât de importantă ca pentru surorile lui; lăsând deoparte ceeace le-ar fi putut reveni de pe urma faptului că tatăl lor moştenea aceaproprietate, averea lor era mică. Mama lor nu avea nimic, iar tatăl lordispunea doar de şapte mii de lire; cealaltă jumătate a averii primei sale soţiiîi revenea tot fiului ei, domnul Henry Dashwood beneficiind doar deuzufructul acesteia. Bătrânul domn muri; i se citi testamentul şi, ca mai toatetestamentele, şi acesta pricinui tot atâta dezamăgire câtă plăcere. Bătrânulnu fusese nici atât de nedrept, nici atât de nerecunoscător încât să nu-i lasenepotului său domeniul, dar i-l lăsase în astfel de condiţii încât valoareamoştenirii era redusă la jumătate. Domnul Dashwood şi-o dorise mai mult dedragul soţiei şi al fetelor sale decât pentru sine sau pentru fiul lui; însă ea eradestinată fiului său şi fiului acestuia, un copil de patru ani, ceea ce îi răpeaorice putere de a se îngriji de cele care îi erau mai dragi şi care aveau cel maimult nevoie de întreţinere, fie din veniturile domeniului, fie din vânzareapădurilor lui preţioase. Totul era trecut în beneficiul acestui copil care, cuprilejul vizitelor făcute ocazional la Norland cu mama lui, prin drăgălăşeniideloc neobişnuite la copiii de doi sau trei ani – stâl-cirea cuvintelor, dorinţaarzătoare de-a face ce vrea, o mulţime de şiretlicuri şi foarte multă gălăgie –reuşise să câştige într-atât afecţiunea unchiului său încât scăzuse valoareatuturor atenţiilor pe care acesta le primise ani în şir de la nepotul său şi fiicelelui. Totuşi, nu voise să fie nedrept şi, ca semn al afecţiunii sale pentru celetrei fete, îi lăsase fiecăreia câte o mie de lire.La început, dezamăgirea domnului Dashwood fu cruntă; dar era din firevesel şi optimist şi putea să spere, pe bună dreptate, să trăiască mulţi ani şi,printr-un trai chibzuit, să pună deoparte o sumă considerabilă din roadeleunui domeniu deja mare şi căruia i se puteau aduce îmbunătăţiri imediate.Insă averea care se lăsase îndelung aşteptată fu a lui doar un an. Nu-isupravieţui mai mult unchiului său, şi tot ce le rămase văduvei şi fiicelor salefură zece mii de lire, inclusiv fosta moştenire.De îndată ce aflase că sănătatea îi este în pericol, domnul Dashwooddiscutase cu fiul său, pe care îl rugase, cu toată insistenţa şi urgenţa impusede boală, să aibă în vedere interesele mamei sale vitrege şi ale surorilor sale.Domnul John Dashwood nu avea sentimentele puternice ale restuluifamiliei; dar o rugăminte de aşa natură făcută într-un astfel de moment îlînduioşa, aşa că promise să facă tot ce îi stătea în putere pentru a le asiguraun trai îndestulat. O astfel de asigurare îl linişti pe tatăl său, iar domnul JohnDashwood avu apoi timp să chibzuiască la cât putea să fie prudent să-i steaîn putere să facă pentru ele.Nu era un tânăr răuvoitor, decât dacă răuvoitor înseamnă să fii destulde nesimţitor şi egoist; lumea îl stima, căci îşi îndeplinea îndatoririle obişnuitecu bună-credinţă. Dacă s-ar fi însurat cu o femeie mai binevoitoare, poate căar fi fost şi mai respectat decât era, poate ar fi căpătat şi el un aer maiagreabil; se însurase de foarte tânăr şi ţinea enorm la soţia sa. Dar doamnaJohn Dashwood era o caricatură mult îngroşată a soţului ei – mai îngustă laminte şi mai egoistă.Când îi făcu tatălui său promisiunea, chibzui în sinea sa să sporeascăaverea surorilor lui, dându-i în dar fiecăreia câte o mie de lire. Apoi se simţicu adevărat îmbunat. Perspectiva a patru mii de lire pe an, pe lângă venitulsău actual, plus jumătatea rămasă din averea mamei sale, îi înmuiau inima şiîl făceau să se simtă capabil de generozitate. Da, avea să le dea trei mii delire, un gest frumos şi generos. Şi suma aceasta avea să fie de ajuns pentru ale asigura un trai îndestulat. Trei mii de lire. Se putea lipsi destul de uşor de oaşa sumă considerabilă. Se gândi toată ziua la asta, şi multe zile la rând, şinu se căi.
