Descriere
Aveam pe atunci şaisprezece ani. Se întâmpla în varaanului 1833. Locuiam la Moscova, la părinţii mei, careînchiriaseră o casă de vacanţă lângă bariera dinspreKaluga, vizavi de grădina Neskucinîi. Mă pregăteam sădau admitere la Universitate, dar studiam foarte puţin,fără nicio grabă.Nimic nu-mi stânjenea libertatea. Făceam ce voiam,mai ales de când mă despărţisem de ultimul meu guvernantfrancez, care nu se putuse împăca deloc cu ideeade a fi căzut „ca o bombă“ (comme un bombe) în Rusia şi,cu o expresie înverşunată pe chip, toată ziulica stăteanumai în pat. Tata se purta cu mine destul de indiferentşi blând ; mămica aproape că nu-mi acorda atenţie, deşiîn afară de mine nu avea alţi copii ; alte griji îi ocupautimpul. Tatăl meu, un om încă tânăr şi foarte frumos, secăsătorise cu ea din interes ; ea era mai mare cu zece anidecât el. Mămica ducea o viaţă tristă : se tulbura mereu,era geloasă, se supăra, dar nu în prezenţa tatălui ; se temeafoarte tare de el, iar el se purta sever, rece, distant...N-am mai văzut un om atât de rafinat, liniştit, stăpân pesine şi autoritar.N-o să uit niciodată primele săptămâni petrecutela casa de vacanţă. Era o vreme minunată. Sosisem dinoraş în 9 mai, chiar de sărbătoarea Aducerii moaştelorSfântului Ierarh Nicolae. Mă plimbam ba în livada caseinoastre, ba în Neskucinîi, ba dincolo de barieră. Luam cu12mine o carte – cursul lui Kaidanov, de exemplu –, dar odeschideam rar, mai mult recitam cu voce tare versuridintre care pe multe le ştiam pe de rost ; sângele clocoteaîn mine şi inima tânjea – era aşa de plăcut şi de amuzant :tot aşteptam, mă sfiam de ceva, mă minunam de toate şieram mereu gata de orice. Fantezia se juca şi se învârtearepede în jurul aceloraşi reprezentări, cum fac în zarelăstunii în jurul unei clopotniţe ; cădeam pe gânduri,eram trist şi chiar plângeam. Dar şi printre lacrimi, şidincolo de tristeţea indusă de vreun vers cântător răzbătea,ca iarba primăvara, sentimentul plin de bucurieal vieţii tinere, clocotitoare.Aveam un cal de călărie, chiar eu îl înşeuam şi măduceam singur undeva mai departe, o luam la goană şiîmi închipuiam că sunt un cavaler la un turnir – ce veselîmi şuiera vântul în urechi ! – sau, cu faţa întoarsă sprecer, îi sorbeam lumina strălucitoare şi azurul în sufletuldeschis.Ţin minte : pe atunci imaginea femeii, spectrul iubiriifeminine nu căpătau aproape niciodată trăsăturidefinite în mintea mea. Dar în tot ce gândeam, în totce simţeam se ascundea presimţirea aproape inconştientă,ruşinoasă, a unui lucru nou, nespus de dulce, defeminin...Presimţirea, ceea ce așteptam, mă pătrunsese cu totul: respiram prin ea, se rostogolea prin venele mele şizburda în fiecare picătură de sânge... Îi era sortit să seîmplinească.Casa noastră de vacanţă era alcătuită dintr-o casăboierească de lemn, având coloane şi două anexe scunde; în cea din stânga era amplasată o mică făbricuţăde tapet ieftin...
