Descriere
De pe terasa casei sale din Bolinas, Coco Barrington privea răsăritul soarelui care învăluia încet oraşul, anunţând o zi de iunie perfectă. întinsă pe un şezlong stricat, vechi de când lumea şi decolorat, pe care-1 cumpărase din curtea cuiva, privea cerul brăzdat de nuanţe de roz şi de portocaliu, sorbind dintr-o ceaşcă aburindă de ceai chinezesc. Quan Yin, statuia din lemn învechită de vreme, observa paşnică scena. Quan Yin era zeiţa compasiunii, iar statuia fusese un dar foarte preţuit. Sub privirea binevoitoare a lui Quan Yin, bruneta tânără, atrăgătoare stătea în lumina aurie a răsăritului, în timp ce razele arămii ale soarelui de vară se jucau prin părul ei ondulat, lung aproape până la talie. Purta o cămaşă de noapte veche din flanel pe care de-abia se mai desluşeau inimioarele şi era desculţă.
Casa în care locuia se afla pe un platou din Bolinas1, cu vedere la ocean şi la plaja îngustă care îl mărginea. Era chiar locul unde Coco îşi dorea să fie. Locuia aici de patru ani. Mica şi uitata comunitate de fermieri de pe coastă, aflată la mai puţin de o oră distanţă la nord de San Francisco, i se potrivea perfect la cei douăzeci şi opt de ani ai săi. Locuinţa ei cu greu putea fi numită casă. Era mai degrabă o casă ţărănească, pe care mama şi sora ei o numeau coşmelie sau, dacă erau în toane mai bune, colibă. Le era imposibil amândurora să înţeleagă cum de voia Coco să locuiască acolo şi, mai mult, cum de suporta.
