Descriere
Participanţii fuseseră pregătiţi. Răpitorii îi legaseră de mâini şi de picioare, îi aliniaseră în ordinea prestabilită, obligându-i să îngenuncheze pe pardoseala rece din piatră, în cămăruţa din spatele clădirii vechi. Încăperea era într-adevăr mult prea strâmtă pentru ritualul care urma să aibă loc acolo. Mai erau şi altele, mult mai potrivite, dar aceasta fusese aleasă de profet din raţiuni ezoterice pe care doar câţiva dintre ei le înţelegeau. Era o noapte caldă, soarele ascunzându-se chiar sub linia orizontului, dar lespezile de piatră erau încă reci. Poate din acest motiv sau din altele la fel de valabile, bărbaţii şi femeile tremurau în timp ce aşteptau în genunchi. Ber Lusim l-a trimis pe unul dintre oamenii lui să-i spună profetului că erau gata să înceapă. Bărbatul s-a întors imediat, păşind plin de respect în spatele sfântului. Shekolni se îmbrăcase într-o robă roşie, căptuşită cu negru – roşu de la sânge, negru pentru doliu. Panglici roşii erau împletite în barba sa neagră şi pe palmele mâinilor lui fine, ce păreau a fi de medic sau de violonist, cuvintele în aramaică pentru viaţă şi moarte fuseseră scrise cu tuş roşu şi contur negru – ceea ce însemna că Dumnezeu îi delegase atât puterea de a cruţa, cât şi puterea de a distruge. Profetul avea în mâini cartea sfântă deschisă, ţinea capul plecat, ca şi cum ar fi citit. Însă ochii lui erau închişi. Ceilalţi bărbaţi care stăteau în picioare ştiau că era mai bine să nu vorbească într -un astfel de moment, dar îşi aruncau priviri unul altuia, temători şi miraţi de acest mic semnal ciudat din partea profetului.
