Descriere
Bătea un vânt rece de decembrie. Theresa Osborne privea către mare, cu mâinile strânse în jurul umerilor. Mai devreme când sosise ea, erau numai câţiva oameni care se plimbau pe plajă, dar acum plecaseră demult, speriaţi de norii adunaţi pe cer. Singură pe malul mării, încerca să cuprindă cu privirea împrejurimile. Oceanul, în care se reflecta culoarea gri a cerului, părea asemenea metalului lichid, iar valurile se spărgeau la mal neîntrerupt, ca într-un joc constant. Nori grei se adunară încet pe cer, apăsând parcă atmosfera, iar ceaţa se îndesi, făcând aproape imposibil de văzut linia orizontului. Poate ca altundeva şi altcândva, ar fi observat acea frumuseţe maiestuoasă a peisajului, dar acum, aşa cum stătea pe plajă, nu avea niciun sentiment. Într-un fel, era ca şi cum nici nu s-ar fi aflat acolo cu adevărat, ca şi cum totul n-ar fi fost decât un vis. Venise cu maşina până aici, de dimineaţă, însă nu reuşea să-şi amintească deloc locurile pe unde trecuse. Atunci când se hotărâse să vină aici, îşi aranjase lucrurile în aşa fel încât să poată rămâne şi peste noapte. Chiar îşi dorise să petreacă o noapte liniştită, departe de Boston, însă acum, privind vârtejurile apei spumegând, se gândi că de fapt nu voia să rămână. Se va urca în maşină şi va pleca înapoi către casă, imediat ce-şi va termina treaba, chiar dacă se va face târziu. Când se simţi în sfârşit pregătită, Theresa porni agale către malul apei. Ţinea la subraţ o sacoşă pe care o pregătise cu grijă de dimineaţă, asigurându-se că nu a uitat nimic. Nu spusese nimănui ce luase cu ea, nici ce avea de gând să facă astăzi. În schimb, îi anunţase că merge la cumpărături pentru Crăciun. Era scuza cea mai credibilă, şi, deşi era sigură că ei ar fi înţeles-o dacă le-ar fi spus adevărul, nu voise să împartă cu nimeni secretul acestei călătorii. Pornise NICHOLAS SPARKS — 5 — singură la acest drum şi avea de gând să-l ducă la bun sfârşit la fel. Oftă şi se uită la ceas. În curând avea să fie flux şi de-abia atunci va fi în sfârşit pregătită. După ce îşi găsi un loc destul de confortabil, pe o mică dună de nisip, se aşeză şi-şi desfăcu sacoşa. Căută prin ea şi scoase plicul. Trase aer în piept şi îl dezlipi încet. În plic se aflau trei scrisori, împăturite cu grijă, scrisori pe care le citise de nenumărate ori. Le luă şi le aşeză în faţa ei. Stătea pe nisip, cu privirea aţintită asupra lor. Mai erau şi alte lucruri în sacoşă, dar nu o interesau deocamdată. Continua să se concentreze asupra scrisorilor. Pixul cu care scrisese lăsase pete de cerneală în locuri diferite. Hârtia, care avea desenat un vas cu pânze în colţul din dreapta sus, începuse să se decoloreze ici şi colo, literele ştergându-se uşor o dată cu trecerea timpului. Ştia că avea să vină o zi când nu se va mai putea înţelege aproape nimic, dar, din fericire, atunci nu va mai avea nevoie să le citească atât de des.