Descriere
Bărbatul apreciază rareori femeia la adevărata ei valoare atâta vreme câtnu este lipsit de tovărăşia ei. Nu înţelege subtilităţile tipic feminine şi nici nuşibate capul prea mult cu aşa ceva. Însă în ziua în care tovarăşa de viaţă îilipseşte, în existenţa lui se face un gol care începe să crească fără încetare.Bărbatul vrea ceva şi nici el nu ştie ce anume. În zadar încearcă prieteniisă îl vindece prin fel de fel de leacuri miraculoase. Boala se înrăutăţeşte cutrecerea timpului. Evenimentele vieţii îşi pierd tot interesul pentru el. În celedin urmă, întrobună dimineaţă, bărbatul înţelege brusc starea lui de spirit.Acest lucru saîntâmplat, iată, nu o dată întrunţinut udat de apeleYukonului. Bărbatul respectiv şiafăcut rost imediat de o barcă sau şiaînhămat câinii la sanie şi a pornit către sud. A revenit câteva luni mai târziu,însoţit de o femeie, care sălrespecte şi să ia parte, alături de el, la munciledure cu care se îndeletnicea.Fără îndoială, un astfel de om este egoist, obligânduşifemeia să împartăcu el destinul aspru al celui care trăieşte întrunţinut aproape sălbatic. Ce felde tovarăşă îşi poate găsi el însă, ca sălînsoţească şi să reziste în condiţiilegrele de acolo? Scruff Mackenzie era un om născut pe malurile Yukonului. Totaspectul lui exterior trăda acest lucru. Chipul îi purta urmele celor douăzeci şicinci de ani de luptă neîncetată împotriva unei naturi aspre, sălbatice. Înultimii doi ani, căutase neîncetat aurul care se găseşte în locuri foarte greuaccesibile omului.Când singurătatea a început sălapese, nu samirat prea mult, căci aveao anumită experienţă şi îi mai văzuse pe alţii suferind de aceeaşi boală. Caefect, începu să muncească şi mai mult decât o făcuse până atunci. Cât fu varade lungă, se bătu cu muştele şi lucră în ţinutul aurifer Stuart River, ca să îşifacă rost de o cantitate dublă de provizii faţă de cât avea nevoie în mod normal.După aceea, legând mai mulţi buşteni între ei şiaconstruit o plută, cucare a coborât pe Yukon până la Fort Mile, unde şiaridicat o cabanăfrumuşică, care se detaşa faţă de celelalte din aşezarea respectivă. Mulţi auvrut să iocumpere, dar iarespins pe toţi şi a continuat să îşi facă pregătirilepentru iarnă, aprovizionândusepentru două persoane.Bineînţeles, Scruff Mackenzie era un om cu un ascuţit simţ practic. Cândavea nevoie de ceva, îşi procura acel lucru fără a se deranja prea mult în acestscop. Deşi învăţat cu cele mai grele munci, nuşiplănuise ca să facă o călătoriede nouă sute de kilometri pe gheaţă, apoi de două mii pe mare şi încă de o miecinci sute pe uscat, ca să îşi găsească o femeie. Nu. Viaţa i se părea prea scurtăca să acţioneze în acest fel.De aceea porni către câmpia cea întinsă de unde izvora fluviul Tanana,ducând cu sine o încărcătură neobişnuită.Era un călător neobosit, iar animalele carelajutau la transport sebucurau de o rezistenţă ieşită din comun. Nu doar că făceau faţă unui eforturiaş, dar nu cedau uşor nici în faţa foamei.După trei săptămâni de drum, ajunse în tabăra vânătorilor indieni aitribului Sticks, aflată pe cursul superior al fluviului Tanana. Aceştia se mirarăde îndrăzneala lui, căci prezenţa lor îi înspăimânta pe albi. De altfel, destuicolonişti fuseseră ucişi de indieni careideposedaseră de puţinele bunuri pecare nefericiţii le avuseseră asupra lor. O viaţă de om nu valora mai mult ca untopor sau o puşcă veche…Cu toate acestea, Scruff Mackenzie înainta hotărât în mijlocul lor,apelând, în acelaşi timp, la sângele său rece, obrăznicia şi familiaritatea ceierau caracteristice. Îi ştia bine pe indieni, de aceea folosea, în comportamentulsău, arme atât de diferite. Ştia deci să se arate îngăduitor sau să ameninţe peun ton ferm, care nu lăsa loc de replică.Se duse drept la şeful indienilor, ThlingTinneh,se înclină înaintea lui şiîi oferi o livră de ceai negru şi una de tutun. Astfel, căpătă imediat bunăvoinţaşefului de trib. Apoi se amestecă printre tineri şi tinere şi îi anunţă pe aceştiacă avea sa dea un pollach, adică o petrecere specifică indienilor, chiar în aceaseară.Pe o suprafaţă dreptunghiulară, având două sute de picioare lungime şidouăzeci şi cinci lăţime, zăpada fu bătătorită până ce se formă o zonă dură. Înmijlocul acesteia se făcu un foc mare, iar pe marginile dreptunghiului uriaş sepuseră crengi de brad.Membrii tribului, cam şaizeci la număr, îşi abandonară activităţileobişnuite şi, adunândusedin corturile lor, începură să cânte în onoareaoaspetelui lor.
