Descriere
Nu bătuse încă ora opt dimineaţa, când Iakov Petrovici Goliadkin, subşefde birou cu gradul de consilier titular *, se trezi dintrun somn adine, căscăprelung, se întinse şi abia după aceea deschise ochii mari. Rămase câteva clipenemişcat în aşternut, ca omul care nu e sigur dacă este treaz sau mai doarmeîncă, dacă e înconjurat de o lume reală, sau rătăceşte în sfera plăsmuirilorîncâlcite ale unor vise. Treptat, simţurile domnului Goliadkin se dezmorţiră şiîncepură să recepteze mai precis şi mai limpede impresiile obişnuite aleexistenţei sale cotidiene. Ca nişte vechi cunoştinţe, îl priveau pereţii odăiţei salemodeste, de un verdemurdar,îmbâcsiţi de praf şi de fum, scrinul din lemn demahon, scaunele vopsite în roşu, imitând acelaşi lemn, biroul dat şi el cuvopsea roşie, divanul turcesc îmbrăcat în muşama de culoare roşietică cufloricele verzui şi, în sfârşit, hainele pe care le dezbrăcaseaseară în grabă, aruncândule vraişte pe divan. O zi cenuşie de toamnă, mohorâtă şi tristă, îlprivi prin fereastra năclăită cu o schimă atât de acră şi ursuză, încât domnulGoliadkin nu mai avu îndoieli că nu se află întroîmpărăţie din basme, de pestenouă mări şi nouă ţări, ci se regăsi cu toată certitudinea în oraşul Petersburg,capitala ţării, şi anume – în strada Şestilavoşnaia, la etajul trei al unei casemari, solide, în propria sa locuinţă. Făcând această constatare importantă,domnul Goliadkin închise iar ochii, strângând convulsiv pleoapele, regretândoarecum ultimul vis şi dorind vag reîntoarcerea lui, măcar pentru o singurăclipă. Dar în clipa următoare sări brusc din pat, prinzând probabil firul ideii înjurul căreia se învârtiseră până atunci gândurile lui incoherente şi în care nureuşise deocamdată să facă ordinea cuvenită. După ce sări din pat, alergă laoglinjoara rotundă de pe scrin. Deşi chipul cam somnoros, cu ochii miopi şl cuţeasta aproape pleşuvă, care i se înfăţişă în oglindă, nui oferi cine ştie ceprivelişte deosebită, mai ales că la prima vedere nici nu putea atrage în modspecial atenţia nimănui, posesorul lui rămase totuşi foarte mulţumit deimaginea din oglindă. „Urâtă treabă ar fi, îşi zise domnul Goliadkin cu jumătateglas, urâtă treabă ar fi, dacă tocmai astăzi aş arăta altfel decât se cuvine, dacăintervenea ceva neprevăzut – bunăoară sămi fi răsărit pe faţă un coş, obubuliţă caraghioasă, ori să mă fi pocnit cine ştie ce altă pacoste; deocamdatăînsă, toate par să fie în perfectă ordine; totul merge strună.” Fericit că totulmerge strună, domnul Goliadkin puse oglinda la loc şi, aşa cum era, desculţ şiîn ţinuta sumară de peste noapte, alergă la fereastră şi se apucă să cerceteze,cu un aer preocupat, curtea spre care dădeau ferestrele locuinţei sale. Şi ceeace zări el în curte îl mulţumi, probabil, pe deplin, căci pe faţă i se aşternu unzâmbet satisfăcut. Apoi, după ce mai întâi îşi vârî discret capul dupădespărţitura de scânduri în cămăruţa lacheului său Petruşka2 şi se convinsecă acesta nu era acolo, se apropie tiptil de birou, descuie un sertar, cotrobăi încolţul din fund şi scoase, în sfârşit, de sub un maldăr de hârtii îngălbenite şi totfelul de mărunţişuri inutile, un portofel verde, uzat, îl deschise încetişor, şi,căscând cu grijă despărţitura cea mai ascunsă, privi încântat conţinutul. Separe că şi teancul de bancnote verzi, cenuşii, albastre, roşii şi de felurite alteculori îl privi, la rândul său, cu o încuviinţare complice, căci domnul Goliadkinaşeză tacticos portofelul deschis pe masă şi, cu faţa radiind, de bucurie, îşifrecă mâinile în semn de negrăită mulţumire. In sfârşit, scoase mângâietorulteanc de bancnote şi, pentru a suta oară în ultimele două zile numai, se apucăsă numere banii, pipăind de câte douătrei ori fiecare foiţă între degetul mare şicel arătător. „Şapte sute cincizeci de ruble în asignate 1 şopti el abia perceptibilterminând în sfârşit numărătoarea. Şapte sute cincizeci de ruble…
