Descriere
Agatha Christie are un dar aparte, acela de a-i oferi cititorului pe parcursul cărții mai multe piste false, acesta luptându-se cu veșnicul Cine a înfăptuit de fapt crima? Trebuie să recunosc că tehnicile la care apelează sunt uimitoare, iar finalul ne lasă de multe ori cu gura căscată! Odată cu descoperirea cadavrului din salon, vina cade în primul rând pe Clarissa, apoi pe Pippa, iar la final pe musafirii săi. Un alt personaj interesant al cărții este doamna Peake, o grădinăreasă cu un comportament aparent necioplit. Spun aparent, pentru că finalul romanului face lumină în ceea ce o privește.— Totă viaţa nu mi s-a întâmplat nimic cu adevărat, iar în seara asta am avut parte de evenimente din belşug. Crimă, poliţie, dependenţi de droguri, cerneală invizibilă, însemnare secretă, mai să fiu arestată pentru omucidere, şi am fost foarte aproape să fiu omorâtă..... Copplestone Court, elegantul conac din secolul al optsprezecelea al Clarissei şi Henry Hailsham-Brown, aşezat în ţinutul deluros blând unduitor din Kent, arăta măreţ chiar şi la sfârşitul unei zile ploioase de martie. În salonul mobilat cu gust de la parter, cu uşi de sticlă ce dădeau în grădină, doi bărbaţi stăteau în picioare lângă o masă în consolă pe care se afla o tavă cu trei pahare etichetate unu, doi, trei. Pe masă se mai aflau un creion şi o foaie de hârtie.