Descriere
Scris cu intermitențe, ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata. Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.Fragment! ...Ceea ce alină puţin sufletul rudelor care şi-au abandonat un membru al familiei într-un asemenea loc uneori considerat îngrozitor şi nemilos este atmosfera oraşului Ikuta, luminos şi cald, ca o floare de păpădie. Când cel care şi-a încredinţat ruda bolnavă spitalului din vârful colinei se întoarce către oraş, coborând de-a lungul râului Ikuta, e ajuns din urmă de sunetul clopotului de la templul budist de lângă spital, tocmai din vârful colinei. Ca şi cum bolnavul lăsat la ospiciu şi-ar lua rămas-bun, pe un ton tânguitor. Ca un cântec de despărţire. Reverberaţiile învăluie oraşul şi răzbesc mai departe, peste întinderea mării. Sunetul se aude trist, dar nicidecum smintit, de parcă nu bolnavii ar bate clopotul.
