Descriere
„Amintirile nu sunt stocate în inimă sau în cap și nici măcar în suflet, dacă mă întrebați pe mine, ci în spațiul dintre doi oameni.” Jodi Picoult, DisparițiiProlog Aveam șase ani când am dispărut prima oară. Tatăl meu pregătea un număr de iluzionism pentru spectacolul anual de Crăciun de la clubul seniorilor, iar asistenta lui, recepționera care avea un dinte de aur adevărat și gene false, groase ca un păianjen, se îmbolnăvise de gripă. Mă pregăteam să-l implor pe tata să mă lase să particip, dar m-a rugat el pe mine, ca și când eu i-aș fi făcut lui o favoare. Cum vă spuneam, aveam șase ani și încă mai credeam că tata avea într-adevăr puterea să-mi scoată monede din ureche, să găsească un buchet de flori în faldurile capotului cu panglici al doamnei Kleban și să facă să dispară dinții falși ai domnului Vab Looen. Executa toate scamatoriile acestea regulat pentru vârstnicii care veneau să joace bingo, să facă gimnastică aerobică sau să vadă filme alb-negru vechi, a căror coloană sonoră trosnea precum lemnele pe foc. Știam că unele părți ale prestațiilor lui erau trucuri –volutele mustății, bunăoară, și moneda de douăzeci și cinci de cenți, cu două pajuri –, dar eram sută la sută sigură că bagheta de magician mă putea transporta în neant, până când considera el de cuviință să mă aducă înapoi. În seara spectacolului de Crăciun, locuitorii din trei comunități defavorizate ale orașului nostru au înfruntat gerul și zăpada, și s-au lăsat transportați cu autobuzele la clubul seniorilor. S-au așezat în semicerc, pentru a-l urmări pe tata, în timp ce eu așteptam în spatele scenei. Când m-a anunțat pe mine – „Uluitoarea Cordelia!” – am ieșit îmbrăcată într-un body cu paiete, pe care îl păstram de obicei în cufărul de costume. Am învățat multe lucruri în seara aceea. De exemplu, faptul că a fi asistenta magicianului însemna, într-o anumită măsură, să te confrunți direct cu iluzia. Că invizibilitatea implica, de fapt, să-și ghemuiești trupul într-un anume fel și să lași cortina neagră să cadă peste tine. Că oamenii nu se evaporă pur și simplu; că a nu găsi pe cineva înseamnă a fi fost dirijat greșit, în altă direcție.