Descriere
Omul este un actor desăvărșit și are o pasiune pentru rolurile lacrimogene. Aureola de martir este agreată de mulți. Nu toți oamenii au curajul să fie fericiți. Dacă dă fericirea peste ei, o repudiază. Fiincă vor sa fie nefericiți, chiar dacă, în fond, nu sunt; fiindcă pentru ei nefericirea reprezintă adevarata fericire. Fiecare se plange celorlalți cît de rău îi merge. Ce-ar fi să inversam o dată situația? Ce ar fi sa scoatem în evidență ceea ce este bun? Cel ce nu vorbește decît de neșansele sale ajunge să creadă cu adevarat în ele. Ce sens are ca omul să-și amărască mereu viața, cînd de fapt, aceasta este frumoasă! Să nu fim meschini... să fim generoși! Căci, în acest caz, și viața va fi generoasă!Fragment Se întunecase. Amurgul albăstrui învăluia drumurile. Fritz se opri trăgând cu urechea. De undeva se auzeau melodii. Iată, acum le putea distinge mai clar. O voce dulce însoţită de sonorităţile profunde şi argintii ale unui pian. Vântul de seară aducea crâmpeie până afară, în grădină. Şi acum putea desluşi chiar şi cuvintele. Inima i se opri o clipă în loc. Un cântec vechi îi răsună în urechi, se înfiripară imagini vechi şi o voce foarte dragă, de mult amuţită, se făcu din nou auzită. Incitat, se apropie de casă. Era acelaşi cântec pe care i-l cântase şi Ea de atâtea ori. Ea, cea definitiv pierdută, dispărută, moartă... Lu. Vocea se auzea, nostalgică, în întuneric: Din anii tinereţii, din anii tinereţii, Un cântec mă-nsoţeşte Cât de departe este, cât de departe este Ce-al meu a fost odată. Emoţionat şi răscolit până în adâncul inimii Fritz intră în grădină şi urcă scările. Ajungând în uşa salonului de muzică zări un tablou atât de fermecător încât se opri fascinat. Amurgul ţesea un văl albastru închis în încăpere. Pe pian ardeau două lumânări groase. În lumina lor clapele pianului păreau orbitor de albe; camera era învăluită în luciri care aureolau părul blond şi profilul delicat al unei fete tinere aşezate la pian, conferindu-i o strălucire mirifică. Mâinile ei se odihneau pe clape. O trăsătură blândă, aproape melancolică îi umbrea gura fină, iar ochii albaştri exprimau multă nostalgie.