Descriere
Amurg vol.4 . Zori de zi de Stephenie Meyer descarcă seria online gratis care a făcut furor în lumea întreagă .PDF Atunci cînd iubești persoana care te ucide, nu mai ai de ales. Cum poți să fugi, cum poti să lupți, cînd asta i-ar face rău persoanei iubite? Daca viața ta ar fi tot ce ai putea să-i daruiești celui iubit, cum ai putea să nu i-o dai? Dacă ar fi cineva pe care l-ai iubi cu adevărat? A fi irevocabil îndrăgostită de un vampir reprezintă pentru Bella Swan atît fantezie cît și coșmar, împletite într-o realitate extrem de periculoasă. Pe de-o parte este pasiunea ei intensă pentru vampirul Edward Cullen și pe de alta parte legătura strînsă dintre ea și varcolacul Jacob Black, iar Bella a fost nevoită să îndure un an plin de tentații tumultuoase, pierderi și lupte acerbe între rivali pentru a ajunge la deznodămîntul dorit. Copilăria nu este de la naştere până la o anumită vârstă sau la o anumită vârstă.Copilul e adult şi lasă de-o parte lucrurile copilăreşti.Copilăria este regatul unde nimeni nu moare. Edna St. Vincent Millay Prefaţă Am avut experienţe care m-au adus în pragul morţii mai mult decât trebuia; nu e ceva cu care să te poţi obişnui vreodată. Părea ciudat de inevitabil că trebuie să mai dau ochii cu moartea încă o dată. Ca şi cum aş fi fost însemnată pentru dezastru. Am scăpat de fiecare dată, dar tot venea după mine. Totuşi, de data asta era aşa de diferit decât de celelalte ori. Puteai să fugi de cineva de care ţi-era frică, puteai să te lupţi cu cineva pe care urai. Toate reacţiile mele erau îndreptate spre acest gen de ucigaşi – monştrii, duşmani. Când îl iubeai pe cel care te omora, nu-ţi mai rămânea nimic de făcut. Cum poţi să fugi, cum poţi să te lupţi, când asta presupunea să-l răneşti pe cel pe care îl iubeşti? Dacă viaţa era singurul lucru pe care puteai să-l dai pentru cel pe care îl iubeai, cum poţi să nu ţi-o dai? Era oare acela cineva pe care chiar îl iubeai? Logodna Nimeni nu se uită la tine, îmi repetam. Nimeni nu se uită la tine. Nimeni nu se uită la tine.Dar, pentru că nu puteam să fiu convingătoare când mint nici măcar pe mine însămi, trebuia să verific.Cât timp aşteptăm la unul dintre cele trei semafoare din oraş să se facă verde, m-am uitat cu colţul ochiului în dreapta — în minivan-ul ei Dna Weber se întorsese cu tot corpul în direcţia mea. Ochii ei au rămas aţintiţi la mine, şi am tresărit, întrebându-mă de ce nu-şi mută privirea sau măcar să pară ruşinată. Parcă încă se consideră o gosolanie să te holbezi la cineva! Regula asta nu se mai aplică la mine? Atunci mi-am adus aminte că geamurile acestea erau aşa de închise la culoare că ea probabil nu avea nicio idee dacă sunt sau nu în maşină, cu atât mai mult că am prins-o că se uita. Am încercat să mă relaxez pentru că în fond, nu se uita la mine, doar la maşină. Maşina mea. Am oftat. Am aruncat o privire în stânga şi am mormăit. Două persoane stăteau îngheţate pe trotuar, şi erau să piardă şi ocazia de a traversa din cauza uitatului. În spatele lor Dl. Marshall se uita stângaci de după rama geamului de la micul lui magazin de suveniruri. Cel puţin el nu avea nasul turtit pe geam. Încă. Culoarea s-a schimbat în verde, în graba mea ca să pot scăpa, am apăsat pedala de acceleraţie fără să mă gândesc – în mod normal aşa aş fi apăsat că să-mi pun vechiul Chevy în mişcare. Motorul mârâia asemeni unei pantere ieşite la vânătoare, maşina a ţâşnit înainte aşa de repede că mi s-a lipit tot corpul de scaunul negru din piele iar stomacul mi s-a lipit de şira spinării. — Of! Am oftat cât bâjbâiam după frană. Concentrându-mă, abia am apăsat pe pedală. Maşina s-a zdruncinat până când nu s-a mai mişcat. Nu am indrazint să mă uit în jur la reacţii. Dacă fusese până atunci un dubiu despre cine conduce această maşina, acum nu mai era cazul. Cu vârful pantofului am apăsat uşor pedala de acceleraţie, cam jumătate de milimetru, şi maşina a înaintat ca o ghiulea din nou.