Descriere
Augie Odenkirk avea un Datsun din 1997, care încămergea bine în ciuda kilometrajului mare; însă consumamult, iar benzina era scumpă, mai ales pentru un şomer. Dinpăcate, Centrul Municipal se afla în partea cealaltă aoraşului, aşa că s-a hotărât să ia ultimul autobuz. A coborâtla unsprezece şi douăzeci, ducând rucsacul în spate şi saculde dormit sub braţ. Îşi zicea că sacul ăla îi va fi de marefolos, mai ales înspre ceasurile trei ale dimineţii. Căci vremeaera umedă şi rece.— Baftă, omule! îi urase şoferul autobuzului la coborâre.Măcar şi pentru că eşti primul la coadă, tot trebuie să capeţiceva.Numai că nu era primul. Când Augie ajunse la aleea înpantă, care ducea la amfiteatru, observă un grup de celpuţin douăzeci de oameni aşteptând deja în faţa şirului deuşi. Unii stăteau în picioare, cei mai mulţi îşi aduseserăscăunele pliante şi se aşezaseră pe ele. Fuseseră montaţinişte stâlpi între care era întinsă banda galbenă avertizând căTRECEREA era INTERZISĂ, iar aceştia creau un traseucomplicat, asemănător unui labirint. Augie era familiarizat cugenul acesta de amenajări; le văzuse şi în cinematografe, şi înbanca aceea căreia îi era dator-vândut şi le înţelegea foartebine scopul: să înghesuie cât mai multe persoane într-unspaţiu cât mai mic.Când se apropie de capătul a ceea ce va deveni curând unrând lung de candidaţi în căutarea unui loc de muncă,înşiruiţi asemenea unor dansatori de conga, Augie se simţideopotrivă uluit şi şocat văzând că ultima femeie de la coadăavea un port-bebe în care dormea un copilaş.